Decizie de ultim moment privind preţul carburantului în România. Cum vor fi compensate benzina şi motorina!

Hotărâre de ultimă oră a coaliţiei de guvernare în legătură cu preţul carburanţilor din România. Prețul benzinei și motorinei vor fi compensate, au precizat surse guvernamentale.
Liderii coaliţiei au ajuns la un acord şi urmează să anunţe cum va fi compensat parţial preţul carburantului la pompă, au declarat suse politice.
Compensarea prețului la benzină și motorină se va aplica pe lunile iulie, august și septembrie. Guvernul urmează să stabilească suma exactă ce va fi compensată.
Proiectul de act normativ va fi pregătit zilele acestea, astfel încât să fie adoptată cel târziu săptămâna viitoare. Liderii coaliţiei vor ca acest act normativ să fie adoptat până la 1 iulie.
Guvernul se va reuni, joi de la ora 11.00, în şedinţă pentru a pune la punct ultimele detalii privind această măsură ce are ca scop scăderea preţului la combustibil.Surse politice au precizat că va fi vorba despre o compensare fixă şi nu la procent. E foarte important la ce preţ se va face această compensare. Până în acest moment, nu au vrut să dea detalii nici premierul Nicolae Ciucă şi nici preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Într-o discuţie informală cu jurnaliştii, liderii coaliţiei au precizat că nu va fi vorba despre o plafonare a prețurilor și nici de reducere a TVA sau a accizelor, astfel că nu este nevoie de obținerea aprobării Comisiei Europene în acest sens. În funcţie de această decizie, oamenii vor şti cu cât va scădea preţul la pompă.
Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura