Rocada mare la Cotroceni

O mișcare care va da peste cap toate calculele unor analiști improvizați este plecare anticipată a lui Klaus Iohannis din poziția de președinte al României. Oricât ar părea de hazardată, o asemenea mutare este în realitate previzibilă. Și anunțată anticipat. În cele din urmă, chiar și Klaus Iohannis a comentat ieri acest scenariu. Semn că-l ia în serios. Iohannis șef la NATO și Mircea Geoană președinte. Iar Laura Codruța Kovesi, atât de gonflată, rămâne pe loc. Acolo unde e.

Mandatul lui Jens Stoltenberg se apropie de final. El a fost prelungit în mod excepțional în circumstanțele conflictului armat din Ucraina. La 30 septembrie 2023, acesta va trebui să predea cuiva cheile NATO și să-și preia funcția promisă, de guvernator al Băncii Centrale norvegiene. Iar Klaus Iohannis este principalul favorit al marilor puteri NATO pentru a accesa această importantă poziție. Pentru prima dată, acest scenariu a fost avansat anul trecut, de agenția DPA. El a fost comentat destul de intens de către presa română, dar, până în urmă cu două zile, președintele României nu și-a exprimat în niciun fel poziția. Să analizăm ce se întâmplă din această pespectivă în 2024, an în care, pentru prima dată, ar trebui să avem simultan alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Primul efect, care va da este cap multe calcule făcute astăzi, este că nu vom mai avea patru runde de alegeri, ci doar trei. Cel care va fi președinte la acea dată, înlocuindu-l pe Klaus Iohannis, va fi în măsură să facă jocurile.

Mă refeream mai sus la o rocadă mare. Am sintetizat acest lucru, afirmând tranșant că, simultan cu plecarea lui Klaus Iohannis în poziția de secretar general NATO, cel care deține a doua funcție în această organizație se întoarce la București. Pe cai mari. Și mă refer la Mircea Geoană. Mircea Geoană este primul secretar general adjunct NATO, care a deținut această funcție mai mult decât un mandat. După un stagiu îndelungat ca ambasador al României în Statele Unite, după ce a deținut și poziția de ministru român de Externe și cea de președinte PSD, după ce l-a înfruntat într-o competiție extrem de strânsă pe Traian Băsescu la prezidențiale, Mircea Geoană deține toate datele necesare pentru a fi readoptat de către PSD și trimis cu succes în linia întâi a bătăliei politice care urmează. Este important să reținem, fără a comenta prea mult în continuare, că Geoană este unul dintre cei mai de încredere oameni pe care Statele Unite îl pot înșuruba în poziția de președinte al României. În acelaș timp, în mod natural, el ar beneficia și de susținerea celorlalte state NATO. Din această perspectivă, jocurile, cel puțin pentru moment, sunt ca și făcute.

Dacă Iohannis ar urma să fie instalat în 30 septembrie 2023 la șefia NATO, atunci este cât se poate de logic să ne imaginăm că, anterior acestei date, el va demisiona din funcția de președinte. Președinția României va fi preluată inițial de un interimar. Conform Constituției, acesta trebuie să fie președintele Senatului. Să nu vă imaginați că mă gândesc la Alina Gorghiu. La acea dată, Alina Gorghiu nu va mai fi șeful Camerei superioare a Parlamentului. De altfel, astăzi este doar interimară. La momentul potrivit, va fi înlocuită, conform calculelor care se fac în partid, de către generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, care între timp va ceda către PSD poziția rotativă de premier. Disciplinat, acesta va executa fix ceea ce îi vor dicta licuricii mai mari și mai mici. În calitate de președinte interimar al statului, va fi responsabil, în parteneriat cu președintele PSD, de organizarea alegerilor prezidențiale anticipate. Conform Constituției, România nu poate să se târască mai bine de un an cu un președinte interimar. Vom avea deci anticipate, pe care am toate motivele să cred că le va câștiga Mircea Geoană. În acel moment, PSD, dacă nu se întâmplă între timp vreo mare nenorocire în țară, se va afla cu toți sacii în căruță. Va dispune de premier, își va păstra cel mai mare bazin electoral și va avea, după o lungă și dureroasă vacanță, un om instalat la Cotroceni. Împreună cu Mircea Geoană, Marcel Ciolacu va manevra în așa fel lucrurile, încât cele trei runde de alegeri care vor rămâne în 2024 să fie câștigate la scor de către PSD. Probabil că, în semn de bunăvoință pentru buna colaborare anterioară, PNL va fi ușor împins de la spate, pentru a trece pragul electoral și pentru a face un scor cât mai bun în detrimentul singurului adversar politic care va mai exista în acel moment, respectiv partidul AUR.

Văzduhiștii care o tot iau în calcul pe Laura Codruța Kovesi, vezi Doamne susțintă de făcătura numita Curaj, vor avea tot timpul să-și roadă unghiile.

Lasă un răspuns