Conf. dr. Adrian Tase atrage atenţia cu privire la purtarea măştii de protecţie

Renumitul medic cardiolog, Adrian Tase dezbate un subiect intens discutat în ultimele zile şi anume cel legat de purtarea măştii de protecţie, în condiţiile în care numărul cazurilor de COVID a început din nou să crească. Au fost zile în care numărul cazurilor a trecut chiar şi de 11.000. Medicul cardiolog atrage atenţia asupra a trei puncte esenţiale la ora actuală. În primul rând vorbeşte despre faptul că este imperios necesar să purtăm maca de protecţie, apoi este foarte important să avem o mască oricând la noi. Aceste două puncte practic sunt o consecinţă a punctului cu numărul 3 şi anume dublarea numărului de cazuri de la o săptămână la alta. Iată ce transmite re-numitul medic argeşean.

„Vine iar pandemia? este întrebarea de pe buzele tuturor.

În primul rând, pandemia nu a plecat, dar a funcţionat la ralanti în ţara noastră. În timp ce în alte părţi ale lumii, China şi ţări din Emisfera Sudică, s-au înregistrat valuri semnificative.

Atât timp cât niciun oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu a declarat extincţia pandemiei, ea există.

Din fericire, în ultimele 7-8 luni, numărul de cazuri din ţara noastră a fost redus, ceea ce a permis desfăşurarea vieţii sociale aproape de parametrii normali.

De două săptămâni însă, numărul de cazuri noi este în creştere, iar măsurile autorităţilor sanitare vor trebui armonizate cu acest trend ascendent.

Masca are ca principal avantaj încetinirea şi chiar blocarea circulaţiei virusului SARS-CoV-2, cu reducerea riscului de penetrare a căilor respiratorii. Chiar dacă nicio mască nu este perfectă, există o gamă largă, de tip FP1, FP2, FP3, etc., deci avem de unde alege. În plus, masca asigură protecţie şi pentru alte virusuri cu tropism respirator, sau bacterii care produc infecţii pulmonare. De asemenea, masca protejează organismul de poluarea aerului.

Vă pot relata un caz anecdotic: un tânăr înotător, după câteva luni de utilizare a măştii în spaţiul public, a constatat că poate sta mai mult sub apă! Explicaţia este că s-a obişnuit cu un grad de hipoxie care îl face mai rezistent la lipsa de aer.

Masca prezintă şi unele inconveniente, cum sunt hipoxia (primim mai puţin aer oxigenat, iar o parte din bio-xidul de carbon expirat rămâne în textură), disconfortul şi dificultăţile de comunicare. Evident că ea trebuie scoasă temporar în timp ce mâncăm, de aceea ar fi bine să nu ne alimentăm în locuri supra-aglo-merate. Pentru a fi eficientă, masca trebuie folosită doar atunci când este nevoie, nu mai mult decât atât. De asemenea, masca trebuie schimbată la interval de patru ore.

După doi ani şi jumătate de pandemie, am învăţat comportamentul corect sanitar. Populaţia este în cea mai mare parte imunizată, fie prin vaccin, fie prin boală. Agentul patogen nu pare să fie devastator, dar poate ucide persoane vulnerabile.

Portul măştii este o experienţă câştigată şi fiecare cetăţean poate decide singur dacă să poarte sau nu masca.

În instituţiile medicale, masca este absolut necesară.

În spaţiile închise aglomerate, masca este indicată.

În aer liber, mai ales dacă nu sunt persoane prin apropiere, masca nu este necesară în această etapă.

Prin urmare, cine poartă masca, bine face. Şi cu cât sunt mai mulţi, cu atât riscul de răspândire a bolii scade. Iar cine nu poartă masca, nu poate fi obli-gat să o facă, cel puţin în această etapă“, transmite medicul Adrian Tase.

Lasă un răspuns