Primăria Capitalei vine cu primele explicații după ce o statuie s-a prăbușit peste un copil

Copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme, transmite PMB. În holul Primăriei Capitalei există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016, potrivit sursei citate.

„Luni, 22 august 2022, în jurul orei 13.40, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București, a avut loc un accident implicând un copil de 7 ani, însoțit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme. Conform informațiilor furnizate de martori, copilul s-a urcat pe una dintre coloanele decorative din hol și a căzut împreună cu coloana, suferind traumatisme. La intervenția angajaților PMB, el a fost preluat în mai puțin de 5 minute de o ambulanță, fiind dus imediat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, la momentul urcării în ambulanță, copilul era conștient.

„Reprezentanții Primăriei Capitalei au luat legătura cu spitalul, obținând confirmarea faptului că victima accidentului se află în grija medicilor din spital. Menționăm că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție”, se menționează în finalul comunicatului.

Un copil a fost rănit, luni, în sediul Primăriei Capitalei, după ce o statuetă a căzut peste el, anunța Poliția Capitalei.

Lasă un răspuns