Ziua Carierei la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş

Elevii în ultimul an la Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu din Mioveni au trecut, ieri,  pragul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, interesaţi să afle cât mai multe informaţii despre ceea ce presupune să fii poliţist. Pentru a înţelege cât mai bine rolul poliţiei în societate, tine-rilor le-a fost prezentată evoluţia Poliţiei Române de-a lungul istoriei şi până în prezent.

„Despre aspecte practice ale meseriei de poliţist, le-a vorbit şeful Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor – Filiala Argeş, un poliţist cu experienţă, care a investigat multe cazuri de infracţiuni grave. Comisarul şef este şi partener în proiecte de educare a elevilor în domenii de prevenire a adicţiilor.

De asemenea, tinerii au fost sfătuiţi, de poliţiştii Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, despre cum pot să se ferească de pericole, astfel încât să nu devină victime sau autori ale unor infracţiuni.  În cadrul vizitei, poliţiştii criminalişti le-au prezentat tehnici specifice de cercetare la faţa locului şi tehnica din dotare. Nu în ultimul rând, pentru că majoritatea elevilor prezenţi doresc să ne devină colegi, le-a fost expusă oferta educaţională şi condiţiile esenţiale necesare pentru a deveni poliţişti“, transmit reprezentanţii IPJ Argeş.

Advertisement

Lasă un răspuns