Elevii Liceului Teoretic ”Iulia Zamfirescu”, performanțe remarcabile

Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu“ din Mioveni a devenit o unitate etalon în peisajul învăţământului argeşean. Munca fantastică depusă de un corp profesoral de elită este reflectată din plin în rezultatele obţinute de elevii acestei instituţii de învăţământ la diferitele concursuri la care participă. Rezultatele elevilor reprezintă cea mai de preţ carte de vizită a liceului din Mioveni, un loc unde frumosul şi utilul se îmbină într-un mod armonios. Unitatea de învăţământ beneficiază de condiţii moderne, atât profesorii cât şi elevii bucurându-se de dotări la cel mai înalt nivel. Colaborarea dintre profesori şi elevi a adus de-a lungul anilor rezultate remarcabile pentru Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu“. Elevii liceului din Mioveni impresionează cu fiecare ocazie. Recent am vorbit despre performanţa echipei de robotică din cadrul unităţii de învăţământ, echipă ce a reuşit să se califice la faza pe ţară a acestui eveniment. Numai că elevii Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu“ profită de fiecare oportunitate pentru a scrie o filă de poveste în cartea de istorie a unităţii de învăţământ.

Elevi calificaţi la faza pe ţară a Olimpiadelor şcolare

Mai mulţi elevi ai liceului din Mioveni au reuşit să se califice în faza naţională a mai multor olimpiade. În cazul unei eleve, aceasta s-a calificat chiar la două discipline. Astfel, Ana Maria Boştinaru s-a calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, care se va desfăşura la Sibiu, în perioada 19- 22 aprilie. Reuşita este cu atât mai mult remarcabilă pentru că Ana Maria s-a calificat şi la etapa naţională a Olimpiadei interdisciplinară „Cultură şi spiritualitate românească“. Aceste rezultate vorbesc de la sine despre calitatea procesului educaţional derulat în cadrul Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu“ din Mioveni. Conducerea liceului din Mioveni o felicită pe Ana Maria Boştinaru pentru rezultatele obţinute, dar în acelaşi timp o felicită şi pe Georgiana Vrînceanu, profesor coordonator.

Doi elevi s-au calificat la faza pe ţară a Olimpiadei de Istorie

Doi elevi ai prestigioasei unităţi de învăţământ din Mioveni au reuşit performanţa de a se califica la faza pe ţară a Olimpiadei de Istorie. Vorbim despre doi elevi aflaţi în clasa a X-a. Ionuţ Bold şi Ştefan Belu s-au calificat la etapa naţională a Olimpiadei de Istorie, aceştia fiind pregătiţi de profesorul coordonator Cornelia Tîrcu. Numai că elevii unităţii de învăţământ din Mioveni impresionează de la vârste fragede. Bianca Dănălache a reuşit să se califice la faza pe ţară a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română. Bianca este elevă în clasa a VI-a şi este pregătită de profesorul coordonator Delia Oncioiu.

O elevă a Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu“ a impresionat la „Românii au Talent“

Elevii prestigiosului liceu „Iulia Zamfirescu“ reuşesc să impresioneze nu doar prin rezultatele la învăţătură ci şi prin aptitudinile acestora. Un astfel de exemplu este Maia Tărăntiş, elevă în clasa a IX-a a liceului din Mioveni. În ediţia de vineri a emisiunii „Românii au Talent“ aceasta a impresionat prin dansul său, ridicând publicul în picioare, iar cei patru juraţi i-au acordat cu tărie patru de „DA“. Maia a început să practice înotul la 6 ani şi pentru că avea multă energie, părinţii au dus-o la cursuri de dans. A participat la Campionatul Naţional de Salsa, unde a câştigat premii şi la salsa şi la bachata. Maia face parte din trupa de dans „Aristocratiqe Dance”. Este o fire sociabilă, îi place mult să comunice cu oamenii, să îi asculte şi să îi consilieze.  Pe viitor îşi doreşte să îşi deschidă o şcoală de dans sau să devină medic veterinar.

Pe această cale transmitem şi noi felicitări tuturor celor care au contribuit la obţinerea acestor rezultate cu adevărat remarcabile, fie că vorbim aici despre profesori sau elevi. De asemenea, felicitări şi conducerii unităţii de învăţământ din Mioveni, o conducere profesio-nistă care întotdeauna a pus pe primul loc nevoile elevilor şi a asigurat în permanenţă un act educaţional de cea mai înaltă calitate.

Advertisement

Lasă un răspuns