Spectacol de excepţie la Ziua comunei Budeasa

Ziua comunei Budeasa a fost un eveniment de excepție, organizat de primarul Nicolae Mihail Rachieru împreună cu echipa sa. Artiștii au fost pentru toate gusturile, de la Ansamblul Doina Argeșului până la artiști de renume din muzica ușoară, precum Lora, Raluka și Sandra N. Publicul a fost cucerit de un asemenea eveniment și încântat de o astfel de atmosferă pe care primarul a reușit să o aducă la Budeasa.

„Este a patra ediție a manifestărilor prilejuite de Ziua Comunei Budeasa. Este o adevărată sărbătoare și mă bucur foarte mult că la acest eveniment sunt prezenți locuitorii comunei noastre, dar vin și din localitățile limitrofe, sunt oameni care vin de la Pitești. La ceas de sărbătoare, le doresc locuitorilor comunei să fie în continuare la fel de frumoși, așa cum îi știu eu, să fie chibzuiți și să aibă răbdare și încredere în mine, pentru că voi face din Budeasa cea mai frumoasă comună din județul Argeș.”

Evenimentul din comuna Budeasa a fost unul cu adevărat de excepție, iar acest lucru este demonstrat și de prezența în comuna Budeasa a mai multor lideri politici din județul Argeș. La sărbătoarea comunei Budeasa au luat parte președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, deputatul PSD de Argeș, Nicolae Pavelescu, dar și consilieri județeni și locali, precum și primarul comunei Mărăcineni, Nicolae Dascălu.

În zona Plaja Veche, atmosfera a fost una de-a dreptul specială. Primarul Nicolae Mihail Rachieru și președintele Ion Mînzînă au premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Președintele Ion Mînzînă a transmis și el un mesaj special, adresat atât locuitorilor comunei Budeasa, dar și primarului Nicolae Rachieru: „Am trecut prin momente dificile în ultimii ani. Și acum avem un război la graniță, ne confruntăm și noi, la fel ca întreaga omenire, cu o inflație crescută, dar argeșenii sunt oameni gospodari și optimiști. Nu am lăsat aceste piedici să ne doboare. Dimpotrivă, am muncit și mai mult și am reușit mereu să depășim greutățile. Am făcut echipă, noi, Consiliul Județean Argeș, cu primarii și cu parlamentarii. Mihail Rachieru este unul dintre primarii cu cele mai multe proiecte pe fonduri guvernamentale și europene aflate în derulare. Am înțeles că trebuie să facem echipă, să sprijinim eforturile administrației locale, pentru că numai împreună putem dezvolta infrastructura și putem oferi o viață la condiții europene locuitorilor din județul nostru”, a punctat Ion Mînzînă.

Artiști de renume au oferit un spectacol incendiar. Lora, Raluka și Sandra N au oferit momente apreciate îndelung de publicul spectator. Întregul spectacol a fost savurat din plin de către publicul spectator, cei prezenți bucurându-se din plin de fiecare moment. Lora a reușit să încânte publicul cu un spectacol incendiar. Fiecare melodie a acesteia a fost fredonată de toți cei prezenți, încântând publicul cu un show de zile mari. Raluka a impresionat și ea alături de band-ul său. Una dintre cele mai bune voci ale României a oferit un spectacol de zile mari. Finalul unei zile de poveste a adus un grandios foc de artificii, care a fost urmărit cu sufletul la gură de toți cei prezenți la sărbătoarea comunei Budeasa.

Evenimentul a fost organizat de către primar și echipa sa, care și-au mobilizat resursele și s-au asigurat că toate detaliile sunt bine puse la punct pentru ca evenimentul să fie unul de mare succes. Fiecare a jucat un rol vital pentru a se asigura că evenimentul s-a desfășurat în cele mai bune condiții și cu cea mai mare siguranță pentru public.

În concluzie, evenimentele prilejuite de Ziua Comunei Budeasa au demonstrat încă o dată ce poate fi realizat când oamenii lucrează împreună cu scopul de a crea un eveniment de mare succes. Primarul Nicolae Mihail Rachieru si toţi cei implicati în organizarea evenimentului au reuşit să ofere o experienţă de neuitat celor prezenţi, iar acest lucru va rămâne memorabil pentru mulţi ani de acum înainte.

Advertisement

Lasă un răspuns