TRAGEDIE! Mamă a trei copii, găsită MOARTĂ într-un șanț!

O femeie din comuna Mogoșești, județul Iași, a fost găsită moartă, luni, într-un șanț. Aceasta avea aproximativ 47 de ani și era mama a trei copii, doi băieți și o fată.

Încă nu este clar cum a murit femeia, însă aceasta era consumatoare de alcool, potrivit BZI.

În acest caz a fost deschis un dosar pentru ucidere din cuplă, iar investigațiile continuă.

„S-a trimis un echipaj SAJ cu medic C2, s-a declarat decesul. Femeie aproximativ 48 de ani, găsită în SCR. Echipajul încă este la locul intervenției, se așteaptă politia”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șef UPU-SMURD Iași.

Trupul femeii va fi transportat la IML pentru efectuarea necropsiei.

Advertisement

Lasă un răspuns