În comuna Negraşi se fac eforturi pentru dezvoltarea localităţii

„Eu de fiecare dată mi-am respectat promisiunile. Ceea ce le-am spus oamenilor în campania electorală am pus în aplicare“

În comuna Negraşi se fac eforturi importante pentru a creşte nivelul de trai şi pentru a răspunde cerinţelor venite din partea oamenilor. Primarul Constantin Alexandru aşteaptă finanţare pentru cele mai fierbinţi proiecte ale localităţii, fiind în permanenţă la curent cu problemele şi nevoile cetăţenilor. Edilul admite că în acest mandat lucrurile sunt la un nivel mulţumitor, dar punctează că problemele generate de pandemie l-au cam ţinut în loc.

l Care sunt proiectele derulate la nivelul comunei în această perioadă?

În acest moment nu am niciun proiect major care să se afle în derulare. Sunt proiecte şi lucrări mai mici, necesare oricărei comune, dar nu vorbim despre un proiect de anvergură. Am în plan mai multe proiecte. Spre exemplu, pe PNRR să vedem ce putem face. Avem o şcoală însă ce bani am primit nu îmi sunt suficienţi. Nu putem începe proiectul şi să îl lăsăm neterminat. Căutăm soluţii pentru a obţine şi mai multe fonduri. În aceeaşi ordine de idei, pe cealaltă mare axă de finanţare, Anghel Saligny, avem proiecte privind modernizarea drumurilor. Sunt proiecte privind staţii de încărcare electrice, microbuz electric şi cum vă spuneam proiectul privind Şcoala Petre Badea. Este şi acest sistem inteligent de management  local pe care îl pun acum în derulare prin PNRR.

l Care este bugetul de care dispune comuna dumneavoastră?

Avem un buget de 21 de miliarde. Prioritar a fost să asigurăm sumele de funcţionare şi apoi aşteptăm sprijin de la Consiliul Judeţean pentru derularea altor proiecte, fiind vorba despre un sprijin financiar aferent. Căutăm şi noi axe de finanţare pentru proiectele atât de necesare. Vorbim despre modernizarea drumurilor, aceasta fiind o nevoie acută a oamenilor.

l Cât de mult vă ajută în derularea proiectelor faptul că a fost depăşită criza generată de pandemia de COVID?

Eu trebuia să găsesc indiferent de situaţie cele mai bune variante. Noi am funcţionat şi a trebuit să asigurăm un trai decent locuitorilor şi în pandemie, dar şi înainte sau după acest episod. Putem vorbi că îi ajută pe locuitorii comunei noastre pentru că le oferă o mai mare linişte din toate punctele de vedere.

l Din ce alte surse vă gândiţi să atrageţi fonduri pentru derularea proiectelor?

Aici putem vorbi în special despre partea de cofinanţare. La orice proiect trebuie să asigurăm această parte de cofinanţare. Sperăm şi noi la un sprijin din partea conducerii Consiliului Judeţean Argeş. Altfel este foarte greu să rea-lizezi anumite lucrări de anvergură. La orice proiect trebuie să asigure această cotă de cofinanţare.

l Vă temeţi de o eventuală criză financiară provocată de conflictul armat de la graniţa cu Ucraina?

Vrau să vă spun că se simt deja primele efecte. Se simte din toate punctele de vedere.

l Care este relaţia cu reprezentanţii Guvernului, dar şi cu liderii locali?

Relaţia mea chiar este una foarte bună. Există o preocupare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă localităţile din judeţul nostru şi implicit locuitorii comunelor în cauză. Am o relaţie foarte bună şi cu actuala conducere a Consiliului Judeţean Argeş.

l Suntem aproape de jumătatea actualului mandat, cum aţi caracteriza lucrurile până acum?

Pot să spun că lucrurile sunt la un nivel satisfăcător. Este clar că este loc de mai bine, de fiecare dată există loc de mai bine. Chiar îmi permit să fac o comparaţie şi pot afirma că în cazul celorlalte mandate lucrurile au stat foarte bine, aici momentan sunt la un nivel satisfăcător. Au fost probleme mari, generate şi de pandemie. Nu s-a putut lucra, au fost închise şi şcolile. Au fost fonduri alocate pentru prevenirea răspândirii virusului. De aceea spun că suntem la un nivel satisfăcător la acest moment.

l Care este gradul de colectare al impozitelor?

Vreau să subliniez un lucru foarte important din acest punct de vedere. Chiar nu am crescut impozitele foarte mult pentru că am înţeles că şi oamenii au nevoile lor, sunt timpuri foarte grele. De cealaltă parte, cetăţenii au fost foarte receptivi şi gradul de colectare al impozitelor şi taxelor locale până în acest moment este undeva la 60%. Până la finalul anului cred că o să trecem de 80%, ceea ce este mai mult decât mulţumitor.

l Care sunt principalele cerinţe ale oamenilor?

Oamenii îmi cer în primul rând infrastructură. De asemenea, oamenii doresc un sistem sanitar modern şi la fel, investiţii importante în sistemul educaţional. Marile pro-bleme pentru noi vin din infrastructură. Eu sper să pot rezolva multe dintre aceste probleme prin intermediul programului de finanţare Anghel Saligny.

l Ce mesaj aveţi pentru locuitorii comunei Negraşi?

Le doresc multă sănătate, linişte şi pace. Eu de fiecare dată mi-am respectat promisiunile şi tot ceea ce am promis în campaniile electorale am pus în aplicare. Chiar pot să spun că din acest punct de vedere sunt foarte mulţumit de munca depusă.                      

  Costi Diniaşi

Lasă un răspuns