Rusia se laudă că trimite în Ucraina un nou tip de armă

Rusia folosește arme laser în operațiunea sa specială din Ucraina, în special sistemul laser Zadira, capabil să lovească ținte la o distanță de 5 km, a declarat miercuri vicepremierul rus Iuri Borisov într-o emisiune în direct la postul de televiziune Channel One.
„Acestea [sistemele de arme laser] au început să sosească [pentru armată]. Primele tipuri sunt deja folosite”, a declarat vicepremierul, adăugând că sistemul a fost botezat Zadira.
Cea mai recentă armă cu laser Zadira este mai puternică decât sistemul Peresvet, care este capabil să orbească sateliții de recunoaștere la o distanță de 1.500 km, a detaliat el.
Zadira se concentrează pe distrugerea fizică a unui obiect la o distanță de până la 5 km și arde literalmente o țintă prin impactul său termic. Acest sistem este capabil să „doboare cu ușurință diferite tipuri de drone, evitând să cheltuiască rachete costisitoare de tip Pantsyr și Tor”, a explicat vicepremierul.

