Petre Boncoi, proiecte de anvergură pentru locuitorii comunei Valea Mare Pravăţ

Primarul Petre Boncoi are în plan proiecte de anvergură pentru dezvoltarea localităţii Valea Mare Pravăţ. Priorităţile acestuia sunt legate de reţeaua de gaze şi reţeaua de canalizare. Edilul punctează că pentru implementarea acestor proiecte de anvergură aşteaptă sprijin şi prin programele derulate la nivelul Uniunii Europene, dar şi la nivel guvernamental.
r Ce proiecte aveţi în derulare la nivelul comunei în prezent?
Cel mai important proiect este legat de înfiinţarea şi distribuţia reţelei de gaze. Acesta este cel mai important proiect, fiind vorba de o suprafaţă de aproape 34 de kilometri lungime. De asemenea, lucrăm şi la extinderea reţelei de canalizare, pe o distanţă de aproximativ 10 kilometri şi mai avem lucrări la opt poduri peste râul Argeşel în satul Gura Pravăţ. Acestea sunt cele mai importante şi mai complexe proiecte.
Mai avem trei străzi de asfaltat, plus lucrări curente; de asemmenea lucrări şi la două şanţuri, unul în Gura Pravăţ, unul în Valea Mare. Primul este de peste 300 de metri, fiind compus din două bucăţi, iar în Valea Mare Pravăţ este un şanţ cam de 150 de metri lungime.
r Care este bugetul comunei şi cum au fost repartizaţi banii?
Bugetul este undeva la 9 milioane. Sunt sume păstrate şi din anii precedenţi. Mai mult de o treime din bani au plecat către în-fiinţarea reţelei de gaze. Mai avem o treime tot pentru investiţii, mă refer la şanţuri, asfaltări. Noi am depus şi pe Anghel Saligny şi pe CNI pentru a mai atrage şi de acolo bani.
r Din ce alte surse încercaţi să atrageţi fonduri?
Cum spuneam, avem proiecte depuse pe programul Anghel Saligny şi la CNI. Noi încercăm să atragem cât mai multe fonduri pentru a putea să implementăm proiectele necesare la nivelul localităţii noastre. Este clar că nu avem cum să realizăm lucrările de anvergură fără a avea sprijin fie prin programele derulate la nivelul Uniunii Europene, fie prin programele derulate la nivel guvernamental.
r Care este gradul de colectare al impozitelor?
Stăm foarte bine din acest punct de vedere. Undeva aveam chiar la 120% faţă de cât preconizasem noi pentru această perioadă a anului. Locuitorii comunei noastre chiar sunt conştiincioşi din acest punct de vedere şi nu avem probleme.
r Cât de mult vă ajută în derularea proiectelor faptul că au fost ridicate restricţiile impuse de pandemie?
Nu ştiu cât ne ajută ca şi derulare a unor proiecte pe cât ne ajută din punct de vedere a situaţiei generale la nivel de comună. Putem discuta mult mai liniştit cu oamenii şi cetăţenii sunt şi ei mult mai calmi, mai relaxaţi. Poate să îşi spună şi omul ce pro-bleme are. Înainte chiar evitai să mergi pentru că îţi era teamă dacă nu cumva eşti bolnav.
r Vă temeţi de o eventuală criză economică generată de conflictul armat de la graniţa cu Ucraina?
Deja într-o oarecare măsură se simte pentru că preţurile nu mai sunt stabile. Discutam cu cei care se ocupă de documentaţie, de proiecte şi întrebam care ar fi costurile pentru anumite lucrări şi cei de acolo chiar evită să dea o sumă spunând că preţurile se modifică în două săptămâni. Am achiziţionat pe AFIR, un tractor cu remorcă, cu vidanj, cu sărăriţă şi când am fost să semnez documentele, oamenii mi-au spus că remorca era 7000 şi a ajuns între timp la 12.500.
r Care este relaţia cu reprezentanţii Guvernului şi cu cei din conducerea judeţeană?
Relaţia este destul de bună. Ne ajutăm de fiecare dată în limita posibilităţilor. Chiar lucrurile sunt foarte bine structurate din acest punct de vedere şi tot timpul am reuşit să primim sprijin în ceea ce înseamnă derularea proiectelor de interes pentru localitatea noastră.
r Puteţi să vă declaraţi mulţumit de ceea ce aţi realizat în actualul mandat?
Cu excepţia faptului că documentaţia şi avizele se obţin foarte greu, putem spune că suntem în grafic. Se obţin foarte greu avizele. Avem documentaţia depusă la Bucureşti, dar se obţin greu avizele. Acestea sunt marile noastre probleme. Noi ne dorim ca la prioiectele de anvergură să ne apucăm de lucrări cel târziu anul viitor.
r Care sunt principalele cerinţe ale oamenilor?
Oamenii cer de la caz la caz. Anul trecut foarte mulţi îşi do-reau gaze, dar acum nu prea mai vor. Acum doresc canalizarea. Noi nu am oprit motoarele la niciun proiect şi vrem să avansăm la fiecare proiect în parte. Suntem în secolul 21 şi trebuie să asi-gurăm oamenilor cele mai bune condiţii de trai. Chiar aş fi rea-lizat şi mai mult ca şi proiecte dacă obţineam avizele mai rapid. Se cer multe acte, lucrurile durează mult. Trebuie să angajăm consultant, să angajăm firmă şi pe lângă bani avem nevoie şi de foarte mult timp.Aici vă repet că cea mai mare problemă este legată de creşterea preţurilor. Spre exemplu, noi avem o documentaţie începută din 2019, la canalizare, a fost depusă în 4 fe-bruarie 2021, nici nu vreau să mă gândesc ce preţuri vor fi când ne vom apuca de lucrarea efectivă.
r Să înţelegem că au fost respectate cerinţele oamenilor?
Nici nu se pune problema ca noi să nu fi respectat cerinţele oamenilor. Noi am respectat de fiecare dată doleanţele locuitorilor comunei oastre.. Pot apărea probleme şi din pricina unor fenomene meteo şi trebuie să alocăm sume de bani pentru a rezolva acele urgenţe. Noi respectăm în totalitate ceea ce am discutat.
r Ce mesaj aveţi pentru locuitorii comunei?
Le doresc sănătate multă, spor în toate şi numai bine. Vreau să le garantez că noi facem tot ce depinde de noi pentru a creşte nivelul de trai şi să se bucure de condiţii mult mai bune din toate punctele de vedere. Costi Diniaşi

