Un asteroid imens se apropie de Pământ. Cât de periculos este pentru planeta noastră

Un asteroid imens se apropie de Pământ. În timp ce NASA a clasificat asteroidul drept ”potențial periculos”, este extrem de puțin probabil să reprezinte o amenințare reală pentru planeta noastră, trecând la o distanță de aproximativ 4 milioane de kilometri.
Un asteroid imens se apropie de Pământ. Numit 7335 (1989 JA), asteroidul are o dimensiune de două ori mai mare decât Burj Khalifa şi va trece pe lângă planeta noastră vineri. Pentru a pune asta în context, este de aproape 10 ori distanța medie dintre Pământ și Lună.
Un asteroid imens se apropie de Pământ
Asteroidul se va apropia de Pământ, vineri, la 14:26 UTC (ora universală coordonată), potrivit NASA. În acel moment, asteroidul se va afla la 0,026 de unități astronomice de Pământ și va călători cu o viteză uluitoare de aproximativ 47.231 km/h. Este de aproximativ 14,5 ori mai rapid decât un glonț.Cu un diametru de aproximativ 1,8 kilometri, asteroidul va fi cea mai mare rocă spațială care va trece aproape de Pământ în acest an. Deși șansa ca acest asteroid să lovească Pământul este extrem de scăzută, NASA nu a anulat șansele coliziunii unui asteroid în viitorul apropiat, notează Daily Mail, citat de Observator News.
Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura