Salarii majorate de la 1 iulie 2022. Ordonanţa a intrat pe circuit în Guvern!
27 mai 2022

Salarii majorate de la 1 iulie 2022. Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a semnat marţi, 24 mai, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, anunţă vineri ministerul, într-un comunicat oficial. Astfel, se prevede posibilitatea actualizării, începând cu data de 1 iulie 2022, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut pentru personalul militar, poliţişti şi poliţiştii de penitenciare. În plus, soldaţii şi gradaţii profesionişti vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda de funcţie, în condiţii similare cadrelor militare în activitate.„Pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generaţie, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esenţial să ne concentrăm şi pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale militarilor noştri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaţilor civili din ministerul nostru, precum şi ale familiilor lor.
Advertisement
Advertisement

