Primăria Căteasca asfaltează un drum care traversează comuna

Premieră în comuna Căteasca, acolo unde autoritățile locale s-au asociat cu Consiliul Județean pentru a asfalta un tronson din DJ 704C Cătanele – Baraj Călinești. Este prima colaborare de acest gen dintre Consiliul Județean și o primărie, colaborare pe baza căreia Consiliul Județean cedează o bucată de drum județean în scopul modernizării, iar lucrările sunt realizate de administrația locală.

”Lucrările de asfaltare a DJ 704C Cătanele – Baraj Călinești, în satul Cătanele din comuna Căteasca, sunt avansate. Lucrările se execută pe o lungime de 847 de metri, lățimea drumului fiind de șase metri. Este un drum foarte important care face legătura între drumul județean Cătanele – Recea – Căteasca și barajul de la Călinești. Sperăm să reușim să-l asfaltăm în circa două luni de zile, chiar dacă conform datelor contractuale, termenul este de cinci luni”, declară primarul Liviu Năstase.
În luna mai a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a gospodăriei de apă din satul Siliștea. Este unul dintre proiectele la care s-a lucrat intens în comuna Căteasca, deoarece suma bugetată inițial nu a fost suficientă pentru a acoperi toate costurile. Eforturile doamnei secretar Vali Cristea au fost răsplătite și, în urma documentației depuse de aceasta la Ministerul Dezvoltării, au fost atrase încă 27 de miliarde de lei vechi pentru ca lucrările să fie duse la bun sfârșit.
Pe de altă parte, începând cu data de 5 mai 2022, Primăria Căteasca vine în sprijinul cetățenilor prin prelungirea programului de lucru cu publicul în fiecare zi de joi, până la ora 18.00. ”Am luat această decizie pentru ca și cetățenii care nu se încadrau în vechiul program să își poată rezolva problemele legate de administrație”, precizează primarul Liviu Năstase.

Lasă un răspuns