Sărbătoare în comuna argeşeană Lereşti

Manifestările dedicate lereştenilor au debutat duminică cu meciuri de fotbal din ale căror echipe au făcut parte seniorii acestui sport şi juniorii. Meciurile au atras la stadion sute de iubitori ai sportului, oameni care au dorit să vadă pe viu, dansul sportivilor pe gazon.
Luni însă, a început distracţia, iar reţeta a fost una de succes, muzică bună, berea rece, micii sfârâiau pe grătare. Nu a lipsit nici concursul dedicat covrigilor cu ou, iar la acesta s-au înscris mai multe gospodine din localitate, care s-au întrecut pentru premiul cel mare şi au venit cu covrigi făcuţi de ele pe vatra cuptoarelor tradiţionale.
„Eu fac de mică aceşti covrigi. Secretul l-am învăţat de la bunica mea. Eu eram ucenicul la vremea aceea, ea şi mama făceau sute de covrigi pentru diverse familii din localitate, sau erau comenzi şi din Câmpulung. După ani, am fost eu sigură că pot să îi fac, aşa că acum, covrigul cu ou este o pasiune pentru mine, şi nu mă abat de la reţeta bunicii. Am participat la concursul din cadrul Festivalului, sper să le placă prepara-tul meu“, spune o gospodină din Lereşti.
Cu delicioşii covrigi cu ou, au venit cu stand şi cei care deţin marca acestui produs, şi care, au bucurat papilele gustative ale celor care au trecut pragul standului. UBF, a avut şi covrigeii minioni, cu ou, delicioşii pentru cei mari şi cei mai mici şi pofticioşi.

La Lereşti şi-au făcut apariţia şi invitaţii primarului Toader, politicienii de la Argeş. Momentul alocat politicului, a fost destul de scurt, pentru că ploaia nu i-a lăsat să poată lua cuvântul majoritatea acestora, aşa cum se obişnuieşte pe la zile de comună. Primarului i-a fost oferită placheta din partea C.J. Argeş, de către vicepreşedintele consiliului, Adrian Bughiu.
Primarul comunei, Marian Toader a decis ca pe afişul zilei de luni să fie trecute nume mari, astfel au concertat Ansamblul Doina Argeşului, interpreţii Virginica Neagu, Daniel Trifu, Sava Negrean Brudaşcu, Cristian Pomohaci, iar finalul apoteotic l-a făcut senzuala Anna Lesko. Programul manifestărilor a fost prezentat de Mirela Vaida, care a făcut spectacol şi prin programul său artistic, care a făcut ca muscelenii să încingă hore.
Este pentru prima dată când Mirela Vaida ajunge la Lereşti ca interpret, dar şi în calitate de prezentator la un eveniment. Acesta a spus pe scenă că a băut apă de la Lereşti cum a învăţat-o primarul Marian Toader şi cu siguranţă se va întoarce că aşa este tradiţia aici în zona Muscelului.
La Lereşti, pe scenă a urcat părintele Pomohaci, care a deschis momentul artistic, aşa cum foarte bine o face de când a făcut primii paşi în cariera artistică.
Iubirea faţă de maestru este binecunoscută, şi nici la Lereşti nu s-au dezis oamenii din a-i sorbi cuvintele de pe buze.
În cadrul momentului artistic preotul i-a dedicat deputatului Aurel Bălăşoiu o melodie, din suflet, moment care pe mulţi i-a făcut să ofteze…
Credem că şi fostul primar de Rociu, actualul deputat Bălăşoiu a fost impresionat de interesul pe care marii artişti i-l acordă şi totodată încurajat să meargă mai departe în cariera sa!
Finalul serii, senzuala Anna Lesko, i-a încins pe muscelenii care, au suportat cu stoicism temperaturile scăzute, doar ca să o vadă pe cea care le-a dezvoltat imaginaţia de-a lungul anilor.
Anna Lesko a cântat şi a dansat pe scena de la Lereşti până aproape de ora 23.00, atunci când au pornit focurile de artificii.
Simona Ivaşcu





Mai lăsați dracului festivismele..e criza economica.de unde aveti bani pt manelisti si sprituri ?javre comuniste