Conf.dr. Adrian Tase: „De la viroze la expunerea solară“

Renumitul medic cardiolog, Adrian Tase vine cu cele mai proaspete informaţii din lumea medicală. În atenţia tuturor este în prezent Variola Maimuţei, o boală care a ajuns şi în România. „Variola maimuţei sau monkeypox ţine capul de afiş al ştirilor medicale din ultimele două săptămâni. Ea reprezintă o variantă soft a variolei care a fost eradicată în anii ’80, şi se manifestă prin febră, dureri de cap, mărirea ganglionilor, dureri musculare, oboseală, erupţie cutanată pe faţă şi extremităţi. Mai sunt afectate mucoasele orală şi genitală.

De câteva luni bune, în ţara noastră pandemia este silenţioasă, iar activităţile sunt aproape de normalitate. Oamenii s-au plictisit de pandemie, ceea ce în termeni medicali se numeşte Covid fatigue. În acest context, variola maimuţei sună provocator. Să nu uităm, totuşi, că nimeni nu a declarat încă extincţia pandemiei Covid-19 şi zilnic mor circa 30 de pacienţi intubaţi în secţiile de terapie intensivă din România. Iar cazurile noi de variola maimuţei sunt doar în număr de trei, cu anchete epidemiologice în desfăşurare.

Dacă boala cu virusul SARS-CoV 2 este nouă, iar bolile cu virusurile înrudite MERS şi SARS sunt oricum recente, din secolul 21, variola maimuţei la om este cunoscută din anul 1970 în Africa Centrală, cu extindere ulterioară şi în Africa de Vest. Ştim că virusul corona are o contagiozitate extrem de mare, prin aerul respirat, producând infecţii şi în ţările care aplică strategia zero-Covid. Variola maimuţei, în schimb, are o contagiozitate extrem de mică, similară bolilor dermato-venerice, pe cale intimă, şi este autolimitată. De Covid ne protejează masca, iar de variola maimuţei, prezervativul. 

Dacă pentru Covid suntem în mare parte imunizaţi, fie prin vaccin, fie prin trecerea prin boală, pentru variola maimuţei populaţia României nu este imunizată. Există din anul 1979 un vaccin pentru această boală, iar acum este în curs de elaborare un vaccin ultramodern bazat pe ARN mesager.

Este dreptul fiecărei persoane de a-şi conduce viaţa cum doreşte, dar fără a afecta sănătatea comunităţii“, a transmis medicul cardiolog, Adrian Tase.

Pregătiri pentru sezonul estival

Reputatul medic argeşean transmite câteva sfaturi şi legate de sezonul estival care îşi intră serios în drepturi.

„După mai multe luni, oamenii simt nevoia să se expună la soare. Piscinele funcţionează şi totul este minunat, până la apariţia arsurilor tegumentare generate de expunerea prelungită la radiaţiile solare. Verificaţi pe telefon intensitatea radiaţiilor din ziua respectivă şi folosiţi cremele protectoare. Deci, să ne bucurăm, cu moderaţie, de zilele însorite.

Mai mult, oamenii sunt doritori să-şi stimuleze zonele reflexogene ale tălpilor călcând pe iarbă cu picioarele goale. Atenţie însă, în ultimele zile s-au prezentat la urgenţă mai multe persoane muşcate de căpuşe, şi una de şarpe!

Vă dorim o săptămână liniştită!“, conchide medicul argeşean, Adrian Tase.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura