După ce a fost declarat de trei ori cel mai bun portar din lume, vrea să ajungă președinte

Fostul portar emblematic al echipei de fotbal a Paraguayului, Jose Luis Chilavert, şi-a anunţat, joi, candidatura la alegerile prezidenţiale din ţara sa din 2023, în calitate de independent de orientare liberală, informează AFP și Agerpres.”După ce am reflectat şi resimţit responsabilitatea de a construi un Paraguay mai bun, am decis să oficializez candidatura mea la alegerile prezidenţiale pentru ca poporul nostru să poată simţi din nou mândria de a fi paraguayan”, a anunţat Chilavert (56 ani) pe reţelele de socializare.

Fostul jucător, trecut între altele pe la San Lorenzo, Real Zaragoza, Velez Sarsfield şi RC Strasbourg, declarase deja că intenţionează să urmeze paşii fostului atacant George Weah (ex-AS Monaco, Paris SG şi AC Milan), devenit preşedinte al Liberiei.

„Avem nevoie de o ţară cu credibilitate, pentru a fi respectaţi şi a atrage investitori. Nu mai este timp de pierdut”, a adăugat Chilavert.

Chilavert, considerat unul dintre cei mai buni portari din lume, cunoscut pentru executarea penalty-urilor şi loviturilor libere la echipele la care a jucat, a înscris 62 de goluri în cursul carierei sale şi a numărat 74 de selecţii la naţionala Paraguayului. El a disputat Cupele Mondiale din 1998 şi 2002.

Chilavert a fost condamnat luna trecută la un an de închisoare cu suspendare şi control judiciar pentru defăimarea preşedintelui CONMEBOL (Confederaţia sud-americană de fotbal), Alejandro Dominguez, pe care l-a acuzat de mită în cadrul afacerii „Fifagate”, pe când era preşedinte al Federaţiei paraguayene.

Lasă un răspuns