Ministrul Agriculturii a DEMISIONAT! Probleme PENALE

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupă în Guvern. Deputatul a precizat că e nevinovat şi că se autosuspendă şi din PSD. De asemenea, el le cere parlamentarilor să voteze pentru ridicarea imunităţii, aşa cum cer procurorii DNA.

„NU am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariţiei în spaţiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaţilor din toate partidele vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toţii egali în faţa legii şi vreau să am posibilitatea de a elimina orice potenţială suspiciune!   Mă retrag din funcţia de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activităţii mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulţumesc tuturor celor care aveţi încredere în mine, în nevinovăţia mea şi în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!” –  a anunţat Chesnoiu pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns