Emanuel Soare: „Sper ca principiile şi valorile promovate de Brătieni să fie, din nou, respectate atât în judeţul nostru, cât şi în toată ţara“

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Emanuel Soare este unul dintre cele mai noi şi interesante nume propuse de politica din Argeş. Fiind un politician extrem de implicat, acesta a reuşit să gestioneze de o manieră aproape fără cusur criza generată de pandemie, prin prisma funcţiei de prefect. Acum, Emanuel Soare este implicat într-un alt proiect politic. Este vorba despre Forţa Dreptei, el fiind liderul interimar al organizaţiei judeţene Argeş. Cu experienţa acumulată anii precedenţi, Emanuel Soare este convins că poate pune umărul de o manieră decisivă pentru a clădi în Argeş o adevărată forţă de dreapta.

De ce aţi ales să faceţi parte din acest proiect şi să vă asumaţi responsabilitatea funcţiei de preşedinte al formaţiunii Forţa Dreptei, filiala Argeş ?

Am intrat în politică în 2019 cu gândul de a contribui la schimbarea şi dezvoltarea judeţului Argeş, indiferent dacă voi putea face asta în 5, 10 sau 20 de ani. Cred că România va putea face saltul în dezvoltare prin care să poată prinde din urmă, şi chiar depăşi, statele europene, numai printr-o politică de dreapta. Sper ca principiile şi valorile promovate de Brătieni să fie, din nou, respectate atât în judeţul nostru, cât şi în toată ţara.

Am crezut că PNL va face asta, dar, în momentul în care noua lor conducere a optat pentru a face alianţa de guvernare cu PSD, mi-am dat seama că acest lucru nu va mai fi posibil niciodată. În acel moment, l-am urmat pe Ludovic Orban în noul său proiect politic Forţa Dreptei, partid fondat împreună cu alţi 16 deputaţi. Acest partid s-a înfiinţat ca o revoltă la adresa actualei coaliţii de guvernare care, invocând perioada de tulburări internaţionale pe care o parcurgem, în numele unui interes naţional inexistent, nu reuşeşte să ofere nicio soluţie care să rezolve problemele cu care ne confruntăm, de la creşterea preţurilor la energie şi carburanţi şi până la criza alimentară şi socială care se prefigurează.

Mi-am asumat responsabilitatea de a porni un proiect politic nou, sincer, serios şi care se doreşte a fi alternativa pe care oamenii să o aleagă şi în care să aibă încredere. Am fost onorat să fiu nominalizat în cadrul Biroului Naţional drept preşedinte interimar al Filialei Argeş. Sper să reuşesc să construiesc o echipă care să obţină rezultate bune la următoarele alegeri.

Care credeţi că va fi traiectoria noului partid pe care îl coordonaţi la nivelul judeţului Argeş, Forţa Dreptei?

Cred că Forţa Dreptei va deveni, treptat, cel mai important partid de dreapta, iar, în urma rezultatelor din 2024, sper să ajungă la guvernare. În acest moment, odată cu alianţa pe care PNL a făcut-o cu PSD, nu mai ai cu cine vota pe partea dreaptă. Din păcate, orice vot pentru PNL înseamnă un vot pentru PSD. Am pornit acest proiect cu încrederea că oamenii care nu au mai făcut politică, care nu s-au implicat până acum, care sunt dezamăgiţi de politicienii actuali şi de direcţia în care se îndreaptă ţara vor veni alături de noi şi, împreună, vom recâştiga încrederea electoratului că România o va lua pe drumul corect.

Care este mesajul pentru colegii dumneavoastră din partid?

Le mulţumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o prin venirea lor alături de mine, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a colegilor nu au mai făcut politică niciodată. Sunt oameni liberi, întreprinzători, profesionişti, nu au afaceri cu statul şi vor, cu adevărat, să contribuie la schimbarea în bine a judeţului. Le cer să fie serioşi, perseverenţi şi să nu renunţe până când obiectivele privind schimbarea dorită în judeţ nu vor fi atinse.

Ce persoane reprezentative vor face parte din partidul Forţa Dreptei, filiala Argeş? Cum vor proceda primarii care ar dori să vi se alăture în acest nou proiect, în condiţiile în care dacă ar pleca din PNL şi-ar pierde funcţiile?

Majoritatea persoanelor care s-au înscris, până în acest moment, în Forţa Dreptei Argeş nu au mai făcut politică. Sunt oameni tineri, cu afaceri proprii, profesionişti în diverse domenii. Sunt, desigur, şi câţiva membri PNL care nu au mai acceptat compromisul şi doresc să colaboreze cu noi. Pentru noi, orice persoană este importantă, indiferent de profesia sau statutul social. Important este să fie oameni cinstiţi, serioşi, să aibă ca-racter şi să poată lucra în echipă.

Nu căutăm neapărat vedete sau anumite persoane cu notorietate în viaţa publică, dar care nu au onoare sau caracter şi care ar dori să intre în Forţa Dreptei doar pentru a-şi asigura vreo funcţie sau afacere personală. Nu vom accepta astfel de persoane. Avem deja discuţii cu anumiţi primari şi consilieri locali pe care îi respectăm şi care vor veni alături de noi în apropierea următoarelor alegeri, când legea le va permite.

Nu dorim să convingem pe nimeni să vină alături de noi cu orice preţ, ci doar pe aceia care au anumite standarde morale, sunt loiali valorilor liberale şi nu caută să stea doar în partidul care se află, la un moment dat, la guvernare. 

Cum comentaţi evoluţia scenei politice, la nivel local şi judeţean?

Scena politică judeţeană oferă un spectacol prost, din păcate pentru argeşeni. Deşi se laudă cu o alianţă la nivel naţional, liderii locali nu doar că nu colaborează, ci se sabotează cu orice ocazie.

Parcă nimeni nu mai lucrează pentru cetăţeni şi toţi au plecat în vacanţă. Pe fondul crizei actuale, la presiunea publică, s-au blocat angajările la stat, dar imediat au mărit salariile celor care conduc instituţiile publice, deşi acestea erau deja extrem de mari, vezi, de exemplu, salariile la Consiliul Judeţean Argeş. Pe de altă parte, simboluri culturale autentice ale judeţului, precum ansamblul Doina Argeşului, Fanfara Argeşul, sunt desfiinţate, dar şefii noilor instituţii de cultură create pentru efectivul de partid achiziţionează, pe bani grei, excursii la mare şi la munte pentru ei şi familii, sub pretextul unor aşa-zise cursuri de formare.

În schimb, politicienii locali se gătesc şi participă la tot felul de evenimente organizate doar pentru propria lor imagine. Drumurile judeţene sunt, în continuare, cele mai proaste din ţară, apa curentă şi canalizarea lipsesc din cele mai multe localităţi rurale, reţelele de gaze, de asemenea. Nu mai vorbim despre lipsa serviciilor me-dicale de calitate sau despre şcoli.

Perioada pe care o traversăm în acest moment este una foarte dificilă. După pandemia de COVID 19, au urmat războiul din Ucraina, creşterea preţurilor la combustibil şi la produse alimentare, creşterea inflaţiei, lucruri ce au condus la deteriorarea imediată a calităţii vieţii românilor. Din păcate, actuala coaliţie de guvernare nu a venit cu nicio soluţie. Deşi au o majoritate absolută în parlament, guvernul nu livrează. Nu au fost în stare să identifice nicio soluţie sau măcar să copieze dintre cele aplicate deja de multe ţări europene.

Din contră, refuză orice dialog cu opoziţia care, de exemplu, prin intermediul parlamentarilor Forţa Dreptei, a depus, încă din luna ianuarie, un proiect legislativ prin care TVA-ul de 19% pentru carburanţi ar putea scădea la 5%, iar acciza ar putea fi redusă cu 50%, cu efecte imediate în scăderea preţului final la pompă. În schimb, guvernul propune măsuri absurde economic, precum plafonarea preţului final sau reducerea cu 50 de bani a preţului. Aceşti bani vor trebui, bineînţeles, plătiţi de către toţi cetăţenii, prin taxe şi impozite crescute.

Advertisement
Advertisement

Add a Comment

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura