Simona Bucura Oprescu : ” La mulţi ani, Mioveni „

Advertisement
Advertisement
Walfresh

A fost un final de săptămână plin de sărbătoare, plin de culoare, plin de energie la Mioveni, acolo unde au fost celebraţi 537 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Prezentă la eveniment a fost şi Simona Bucura Oprescu. Deputatul PSD de Argeş a transmis un mesaj special pentru primarul Ion Georgescu şi pentru întreaga comunitate din Mioveni. „S-au împlinit în aceste zile 537 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Mioveni. Au fost zile pline de evenimente vibrante, aşa cum îi stă bine unui oraş tot mai tânăr şi atât de bine gospodărit de către inimosul primar Ion Georgescu.

Am întâlnit în capitala autoturismului românesc şi a cercetării nucleare, ca de fiecare dată, oameni deosebiţi, dar şi prieteni din localităţile Scoreni şi Măgdăceşti (înfrăţită cu Mioveni) din Republica Moldova. Au venit cu inima deschisă într-un moment special, pe 2 iulie fiind cinstit Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai longeviv şi mai destoinic domnitor al Moldovei, pavăză de nădejde al creştinătăţii de-o parte şi de alta a Prutului. În acelaşi registru, preşedintele Consiliului Judeţean Ion Mînzînă a dăruit comunităţii din Mioveni o superbă icoană înfăţişându-i pe Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai oraşului.

Felicitări organizatorilor pentru manifestări, felicitări cetăţenilor pentru implicare şi dedicare!

La mulţi ani, Mioveni!“, a transmis deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura