Primăria Piteşti a achiziţionat 20 de autobuze electrice

Ieri, la Primăria Municipiului Piteşti, a fost semnat contractul de furnizare a autobuzelor ecologice, în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea transportului public urban de călători în municipiul Piteşti“, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Contractul de furnizare a fost semnat cu MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA S.R.L., pentru suma de 25.106.846,91 lei, fără TVA, având o perioadă de execuţie de 13 luni.
Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea a 20 de autobuze cu tehnologie hibrid, cu lungimea de 12 m. Autobuzele corespund tuturor standardelor cu privire la nivelul emisiilor, fiind echipate cu un motor Euro VI, etapa D, ce are un impact foarte redus asupra mediului. Autobuzele sunt echipate cu un motor termic cu o capacitate de 7,7 litri şi un număr de 6 cilindri în linie. Motorizarea asigură o tehnologie ce se remarcă printr-o eficienţă crescută, performanţe ridicate şi minimizare a valorilor legate de consum şi emisii.
Autobuzele au podea joasă, fiind dotate cu program electronic de stabilitate (ESP), ABS şi consolidarea peretelui lateral pentru a creşte siguranţa pasivă a autovehiculului. Autobuzele au treptele de acces situate la un nivel scăzut asigurat de podeaua joasă, facilitând îmbarcarea şi coborârea uşoară, precum şi un flux rapid de pasageri. Cu geamurile laterale mari, înălţimea îmbunătăţită şi ampatamentul extins, interiorul transmite o senzaţie de ge-nerozitate, de spaţiu aerisit. Datorită conceptului de iluminat modern, compartimentul pentru pasageri asigură un standard ridicat de vizibilitate. Scaunele ergonomice asigură un grad superior de confort datorită suspensiei independente a punţii faţă şi a cutiei de direcţie care asigură confort prin stabilizarea vehiculului, reducând înclinarea în curbe. Echipamentele pentru persoanele cu handicap sunt instalate în conformitate cu reglementările europene, fiind disponibilă o rampă de acces şi o zonă amplă în interior pentru scaune cu rotile.

