Bogdan Vişan, noul antrenor coordonator al Centrului de Copii şi Juniori de la FC Argeş

Bogdan Vişan este noul antrenor coordonator al Centrului de Copii şi Juniori de la FC Argeş. Acesta a pus bazele unui proiect grandios, care prevede aducerea la Piteşti a celor mai buni jucători la nivel judeţean. „Vrem să ducem FC Argeş la nivel juvenil pe o altă treaptă. FC Argeş, pentru prima dată a intrat în top 24 la nivelul grupelor de copii şi juniori în România. L-am pus pe Bogdan înainte să semneze să vină cu un proiect interesant, proiect care o să fie fundamentul noii strategii pe care vrem să o implementăm la FC Argeş. Sunt nişte lucruri pe care încercăm să le punem pe picioare. Nu avem soluţii de azi pe mâine, nu suntem magicieni, dar vrem să facem totul profesionist“, a punctat Daniel Stanciu, directorul executiv al echipei FC Argeş. Bogdan Vişan a anunţat că se vor organiza grupe zonale la nivel judeţean, iar cei mai buni jucători vor fi aduşi la Piteşti pentru a se pregăti la grupele de elită. Aceşti tineri foarte talentaţi vor avea asigurată cazarea, dar şi şcoala.

