Încep lucrările de reabilitare şi conservare la Cetatea Poenari

Ieri, amplasamentul a fost predat oficial constructorului.
În luna iulie a anului trecut a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie cu asocierea câştigătoare a licitaţiei- SC EURAS SRL – SC ARHING SRL.
Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie lucrări este de 20.133.693,14 lei cu TVA, din care proiectare 1.222.985,25 lei, asistenţă tehnică din partea proiectantului 190.400,00 lei, execuţia lucrărilor 18.720.307,89 lei. Termenul de execuţie este de 16 luni.
„În sfârşit, ne apucăm de lucru! Începerea lucrărilor a fost întârziată cu aproximativ patru luni , după ce a fost nevoie de un nou aviz pozitiv din partea Ministerului Culturii, timp în care procedurile au fost stopate. Între timp, Primăria din Arefu a eliberat autorizaţia de construire, astfel încâ nu putem decât să ne menţinem optimismul că vom finaliza la timp şi acest proiect major pe fonduri europene.
Avem încredere în constructor, este unul cu expertiză în domeniu. Pe de altă parte, dăm asigurări tuturor că, pe toată durata derulării proiectului, Consiliul Judeţean va continua să facă toate eforturile necesare, la fel ca în cazul tuturor investiţiilor, pentru a asigura partea sa de cofinanţare. Ne dorim foarte mult ca proiectul Cetăţii de la Poenari să fie finalizat cu succes, pentru că este un punct forte al eforturilor de dezvoltare a activităţii turistice din Argeş“ -Marius Nicolaescu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Argeş.
Lucrările propuse vizează suprafaţa de 1.897 mp, cuprinzând suprafaţa construită a cetăţii şi calea de acces pietonală (scări) existentă.
Principalele categorii de lucrări:
– reabilitarea paramentelor aparente degradate prin îndepărtarea mortarelor necorespunzătoare preparate cu ciment; plombări şi rostuiri executate cu mortare de var;
– înlocuirea cărămizilor degradate;
– refacerea protecţiei părţii superioare a zidurilor:
– restaurarea pavimentelor şi pardoselilor degradate cu materiale similare celor originale;
– restaurarea eventualelor componente artistice din piatră – ancadrament Turn 5 (Donjon);
– marcarea tuturor golurilor certe de uşi şi ferestre şi/sau reîntregirea acestora după caz;
– marcarea caturilor acolo unde există urme certe;
– restaurarea cisternei;
– reîntregiri parţiale pe verticală şi orizontală a unor ziduri, pe baza rezultatelor studiilor arheologice şi istorico – arhitecturale, cu marcarea intervenţiilor, pentru protecţia vizitatorilor (Curtina Est).
– lucrări de refacere a tronsoanelor avariate,
– lucrări de reparaţii locale,
– reparaţii la balustradele metalice,
– reabilitarea platformelor belvedere,
– reabilitarea porţilor de acces,
– reabilitarea podeţelor din lemn.
Cetatea Poenari este ridicată în perioada de constituire a statelor feudale Ţara Românească şi Moldova (sec. XIII-XV) din necesitatea de a apăra independenţa obţinută, dar şi datorită pericolului turcesc.
Cetatea Poenari, proprietate a Judeţului Argeş, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanţă naţională şi internaţională) – cod LMI AG-II-a-A-13507.

