Turist din Argeş, rănit GRAV pe masivul Ceahlău

Salvamontiştii din Neamţ au intervenit duminică după-amiaza pentru a recupera un bărbat în vârstă de 46 de ani din judeţul Argeş, rănit în timp ce se afla pe masivul Ceahlău.
Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat luni, pentru AGERPRES, că victima acuza dureri în piept de câteva ore iar în momentul în care a fost preluat de ambulanţă a suferit un infarct miocardic acut.
„Bărbatul, fost sportiv de performanţă, a urcat pe Ceahlău alături de soţie şi copil cu intenţia să ajungă pe vârful Toaca. Pe drum a început să simtă dureri puternice în piept cu radiere în membre şi a rămas la cabana Fântânele, iar soţia şi copilul au continuat ascensiunea. Abia la ora 14,00 soţia a solicitat sprijinul Salvamont, însă bărbatul abia a acceptat să fie coborât şi predat la Ambulanţă. A suferit un infarct miocardic acut şi a fost resuscitat la spitalul din Bicaz”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.
SURSĂ FOTO: Salvamont Neamţ

