Bărbat reţinut după ce a bătut crunt un tânăr de 18 ani

Luni, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr, sun surpavegherea prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi au reţinut un bărbat de 25 de ani, din Cetăţeni.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 14 iunie a.c., în jurul orei 21:00, cel în cauză ar fi agresat un tânăr de 18 ani, din Cetăţeni, în timp ce se aflau în loc public, în cătunul Valea Cetăţuia de pe raza localităţii de domiciliu. În urma evaluării medico-legale a leziunilor suferite, s-a stabilit că persoana agresată necesită 25 de zile de îngrijiri medicale.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns