UPDATE! Argeşean MORT după ce a fost STRIVIT de un copac din curte

Un bărbat de 55 de ani din Argeş şi-a găsit sfârşitul încercând să taie un copac din curte. “În ziua de 4 august,polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o gospodărie din localitatea Coșești, un bărbat de 55 de ani, din localitate, ar fi fost prins sub un copac, în timp ce încerca să-l doboare.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, dar și un echipaj medical, care l-au găsit pe bărbat inconștient.

Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.

Polițiștii de investigații criminale sunt la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, au transmis reprezentanţii IPK Argeş.

Lasă un răspuns