Suntem tot mai puţini. Tudorel Andrei, preşedinte INS: În 2050, populaţia României va ajunge la 17 milioane !

Nu este o noutate că populaţia României a scăzut considerabil în ultimii 10 ani. Mai precis, suntem cu un milion mai puţini faţă de 2011. Preşedintele INS, Tudorel Andrei, a avut o intervenţie în direct la Digi24 unde a analizat prognoza Eurostat dar şi situaţia actuală după recensământul care s-a încheiat de curând: „Prin comparație cu 2011, populaţia rezidentă a României este în scădere. Cauzele sunt multiple. Pe de o parte avem sporul natural negativ care are o contribuţie ceva mai mare în raport cu perioadele trecute, pe de altă parte mai este şi migraţia internaţională care, din fericire, cel puţin în ultimii ani, este de dimensiuni ceva mai mici.”

Legat de recensământ şi datele finale care pot fi afectate de refuzul unor români de a se recenza, Tudorel Andrei a declarat: „Din fericire, colaborarea bună pe care am avut-o, cel puţin în ultima parte a recensământului, cu autorităţile locale ne-au dus la o rată de recenzare de peste 95%. Practic ar trebui să avem o completare a bazei cu cel mult 5% din valoarea iniţială. Sursele administrative pe care le avem ne vor permite să validăm şi să completăm în egală măsură baza de date cu populaţia care a existat pe teritoriul României la 1 decembrie 2021 şi care nu a fost recenzată din motive obiective sau subiective. Obligaţia noastră este să avem o estimare a populaţiei rezidente atât prin culegerea de date în perioada de online şi perioada clasică dar şi prin folosirea surselor administrative. Sunt doar şase judeţe în care noi estimăm că vom avea o creştere a populaţiei rezidente: Ilfov, Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara şi Iaşi.”

Va scădea populaţia României la 15,5 milioane, aşa cum preconizează Eurostat?

„Ultima proiecţie a Naţiunilor Unite de acum câteva săptămâni ne arată o încetinire, oricum nu o scădere a populaţiei aşa cum noi o anticipam cu 2-3 ani în urmă. Pe baza acestor estimări, populaţia României va fi de aproximativ 17 milioane. Dacă vom avea acelaşi trend şi în următorii 10 ani, populaţia României va fi de aproximativ 18 milioane în 2030 şi vom fi depăşiţi în ierarhia europeană de Ţările de Jos” a apreciat şeful INS.

Potrivit INS, până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Primele rezultate ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete şi finale să fie făcute publice la finalul anului 2023. INS precizează că RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al 13-lea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Lasă un răspuns