Românii se droghează tot mai mult! O tânără și-a vrăjit șeful cu cocaină

Din 1.000 de tineri prezenţi la festivaluri sau concerte, 120 au recunoscut că au consumat droguri în ultimul an, iar 16 au mărturisit că erau sub influenţa acestor substanţe chiar în momentul realizării sondajului, arată un studiu publicat de Agenția Națională Antidrog, în iunie anul acesta.
Studiul publicat de Agenţia Naţională Antidrog arată că, în foarte multe cazuri, tinerii practică „warm-up” (îşi fac încălzirea – n.r.), consumând droguri sau alcool, înainte de a pleca spre distracţie. „Acum majoritatea persoanelor care merg la petreceri sau în cluburi, de pildă, vin deja turmentate”, a declarat un tânăr, participant la studiu.
„Lumea nu se mai distrează la fel. Sunt foarte inhibați, foarte mulți simt nevoia să se îmbrace într-un anume fel. Înainte nu era chestia asta, lumea mergea să se distreze. Acum, parcă toată lumea vrea să dovedească ceva altcuiva” – participant la studiu.
Atunci când sunt întrebaţi de ce consumă substanţele interzise, ei invocă următoarele motive:
- pentru relaxare (19,8%)
- din curiozitate (14,5%)
- fără niciun motiv clar definit (12,7%)
Pe lângă festivaluri sau campusuri, un alt spațiu unde se pot comercializa substanțele interzise sunt chiar firmele.
Cel puțin asta s-a întâmplat în cazul care face obiectul dosarului înregistrat la Tribunalul Hunedoara, în care inculpată este A.R., o tânără de 29 de ani. Din 2020 şi până toamna trecută, când a fost prinsă de poliţie, A. R. a deţinut, alături de complicele ei, V. N., o cultură cu 90 de plante de canabis plantate lângă Deva, într-un pâlc. Dar ancheta ce a urmat a dezvăluit că femeia nu făcea doar trafic de canabis, din producţia proprie, ci şi de cocaină. Ea era angajată, ca agent de vânzări, la o societate comercială privată din Timişoara, iar poliţiştii au mers să ia declaraţii şi de la locul ei de muncă. Surpriza cea mare a fost chiar mărturia managerului general al societăţii. „Eu sunt persoana care a angajat-o pe R. A. pe postul de agent de vânzări”, a precizat el. „Mi-am dat seama că este drogată la serviciu și i-am spus că sunt interesat să consum și eu. Astfel, ea a început să îmi ofere cocaină, pe care o prizam împreună, în biroul meu. Asta s-a întâmplat de aproximativ 4-5 ori, cocaina fiind adusă de ea, de fiecare dată”. Tribunalul Hunedoara a condamnat-o pe A. R., pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, dar ea a făcut apel. Colegul ei de cocaină e în continuare manager general.