Premierul Ciucă a convocat de urgență CNSU, după o discuție cu Klaus Iohannis

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe tema acordării unui ajutor umanitar extern de urgenţă autorităţilor din Franţa, în urma unor consultări cu preşedintele Klaus Iohannis, transmite Guvernul. La finalul reuniunii, în jurul orei 16.00, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, vor susţine declaraţii de presă la Palatul Victoria, mai indică sursa citată.

Cinci state membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, urmează să trimită pompieri să lupte împotriva unor incendii violente în Gironde şi Landes, în sud-vestul Franţei, anunţă joi preşedintele francez Emmanuel Macron. „Germania, Grecia, Polonia, iar în următoarele ore România şi Austria – partenerii noştri vin în ajutor Franţei împotriva incendiilor. Le mulţumim. Solidaritatea europeană în acţiune!”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter şeful statului francez. Comisia Europeană (CE) a anunţat, la rândul său, că trimite patru avioane din flota UE, din Grecia şi Suedia.

Lasă un răspuns