Începe Stonebird Festival

În acest final de săptămână, comuna Corbi devine capitala muzicii rock din România. Cel mai mare festival de muzică rock organizat în mediul rural va avea loc la acest final de săptămână, de astăzi şi până duminică. Mii de spectatori sunt aşteptaţi să participe la acest eveniment, organizatorii pregătind nenumărate surprize. Prima seară va avea ca punct culminant concertul celor de la Phoenix, trupă care va urca în premieră pe scena festivalului de la Corbi.

Nu mai puţin de 15 formaţii de top al muzicii rock vor cânta în comuna Corbi la cea de-a patra ediţie a Stonebird Vineri 12 august vor concerta Phoenix, Dirty Shirt, Alex Calancea&Lupii, White Mahala şi Bucium. Sâmbătă 13 august,  la Stonebird vor cânta  Iris (Cristi, Valter&Boro), Bucovina, Timpuri Noi, Zob şi Uniforma. Duminică 14 august, vor concerta Cargo, Trooper, Altar, New Jersey (cea mai cunoscută trupă-tribut Bon Jovi din lume) şi C.A.S.H.

Concertele de la Stonebird vor fi traduse în limbajul mimico-gestual de către Lavinia Chiţu, interpretă autorizată de mai mulţi ani în limbajul mimico-gestual.

La precedentele trei ediţii ale Stonebird au fost prezenţi peste 20.000 de fani ai muzicii rock din ţară şi de peste hotare, iar printre cei care au concertat au fost nume faimoase, de la Dave Evans – primul solist al trupei AC/DC şi David Reece – primul solist al trupei Accept până la formaţiile Timpuri Noi, ZOB sau Alternosfera.

Advertisement

Lasă un răspuns