Statul plătește cheltuielile de judecată ale unor funcționari și ‘uită’ să mai recupereze banii

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra unei situații extrem de grave, care are consecințe financiare devastatoare pentru unele instituții ale statului român, în contextul existenței unui act normativ care prevede decontarea cheltuielilor de judecată pentru unii funcționari publici.
Potrivit datelor oficiale, din 2018 până în 2021 au fost aproape 1900 de dosare penale finalizate cu condamnări definitive pentru angajați ai statului. Pentru unii dintre aceștia cheltuielile de judecată sunt plătite de stat.
„În 2019 , un președinte al ANAF a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență în legătură cu primirea unui comision de 20% într-o procedură de achiziții publice. Și el, la fel ca mulți alții, se încadrează în prevederile unui ordin al Ministerului Finanțelor Publice – 50/2011 – care s-a dovedit a fi păgubos pentru statul român în cei 11 ani de când se află în vigoare.
Potrivit Ordinului, persoanele care ocupă sau au ocupat funcții de demnitate publică, înalți funcționari publici, funcționari publici și personal contractual în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților aflate în subordinea acesteia au dreptul să le fie plătite cheltuielile de judecată în dosarele în care sunt implicate. În cazul unei condamnări, Ministerul trebuie să recupereze aceste cheltuieli de la persoana condamnată, iar dacă este vorba despre o achitare, de la persoana sau instituția care adus acuzații nefondate”, spune FACIAS.
Ministerul Finanțelor a răspuns solicitării FACIAS și a transmis că până astăzi nu a fost niciun caz în care statul să recupereze sumele plătite.
„Vorbim despre o discriminare pozitivă care se dovedește a fi, însă, un privilegiu pe care doar numite categorii de funcționari publici îl au. Mai mult, aceste dispoziții legale se aplică nu doar funcționarilor publici din Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților aflate în subordinea acesteia, ci și personalului contractual. În esență, tuturor angajaților acestor instituții. Considerăm că utilizarea acestor instrumente legale care conferă un statut privilegiat nejustificat unora este contrară unor principii democratice fundamentale”, concluzionează FACIAS.