AMENZI de peste un MILIARD pentru şoferii argeşeni

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au continuat activitățile având ca obiectiv cel al depistării, atât a conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.

Zilnic, polițiștii rutieri au fost la datorie, pe drumurile publice din județ, efectuând verificări în trafic, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, folosind în acest sens aparatele RADAR, DrugTest și etilotest.

Ca urmare a abaterilor constatate, în perioada 12-14 august a.c., polițiștii rutieri argeșeni au aplicat peste 550 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 137.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 50 de permise de conducere și au fost retrase 35 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii argeșeni au efectuat 8 testări cu aparatele Drugtest, context în care nu au fost depistate persoane conducând sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

Acțiunile polițiștilor rutieri vor continua și astăzi, având în vedere faptul că majoritatea oamenilor se întorc din minivacanță, iar județul nostru este unul intens tranzitat.

Lasă un răspuns