Pompierii români care luptă cu flăcările în Franța sunt extenuați. Se dau lupte grele cu incendiile!

O echipă a postului american CNN s-a întâlnit cu salvatorii români care luptă cu flăcările în regiunea Gironde, din vestul Franței. Sunt extenuați, remarcă jurnaliștii.

La fel și în Spania, unde ravagiile făcute de flăcări au dus la evacuarea mai multor localități de pe coasta de est a peninsulei.

ar în Marea Britanie, meteorologii se tem că, după secetă și incendii, vor urma inundații de proporții.

În estul Franței, în regiunea orașului Bordeaux, incendiile de vegetație continuă să facă prăpăd. În ultimele zile, autoritățile au evacuat peste 3000 de oameni din zone unde focul a nimicit până acum hectare de păduri. Se luptă zi si noapte sute de pompieri, iar câteva zeci sunt romani.

Melissa Bell, corespondent CNN: „Aceștia sunt pompieri români. Au venit, la fel ca alții din toată Europa, să îi ajute pe pompierii francezi. Mulți dintre ei spun că lunile iulie și august s-au dovedit atât de fierbinți, periculoase și dificile din cauza incendiilor, încât sunt extenuați, echipamentele lor sunt afectate și cu toții au nevoie de odihnă”.

Se dau lupte grele cu incendiile de vegetație și în Spania

Incendiile au început în urmă cu câteva săptămâni și, chiar dacă a plouat de curând în regiune, pământul este extrem de uscat după una dintre cele mai secetoase veri din ultimele decenii.

Lasă un răspuns