Luana Toader, vocea de AUR de la Colegiul Naţional ‘Zinca Golescu’

Argeşul este un loc binecuvântat de Dumnezeu cu mulţi oameni tineri şi extrem de talentaţi. Unul dintre aceşti tineri cu care ar trebui să ne mândrim în fiecare zi este Luana, o elevă a Colegiului Naţional „Zinca Golescu”. Tânăra de numai 17 ani a reuşit să cucerească un trofeu mult râvnit la capătul unui festival de renume. Aceasta a adus la Piteşti, „Trofeul Tinereţii”, fiind a 54-a ediţie a prestigiosului festival de muzică de la Amara. Tânăra a impresionat prin talentul său, vocea cucerind pe toţi cei prezenţi la eveniment. Eleva de numai 17 ani a primit trofeul evenimentului de la renumitul compozitor, Horia Moculescu.

„Încă nu-mi găsesc cuvintele să exprim ceea ce simt. Am trăit momente unice, de neuitat și nu îmi vine să cred că mi se întâmplă mie.

Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru, mulțumesc organizatorilor și oficialităților locale, totul la superlativ, organizare impecabilă!

Mulțumesc juriului de excepție, compus din Adrian Daminescu, Andreea Andrei, Cristian Obrejan, Mihaela Teodorescu și prezidat de Horia Moculescu!

Mulțumesc orchestrei de profesioniști, condusă de Ionel și Andrei Tudor, care m-au acompaniat si m-au ajutat să duc la alt nivel actul artistic!

Mulțumesc prezentatorului festivalului, Adrian Bucur, pentru cuvintele frumoase! 🙏🏻

Mulțumesc publicului pentru bucuria cu care m-a primit, pentru căldura și aprecierea lui! 🙏🏻

Mulțumesc colegilor concurenți pentru susținere și pentru prietenia lor! 🙏🏻

Mulțumesc profelor mele dragi, mezzosoprana Adina Sima și regizor TVR Silvia Ionescu, pentru toată implicarea și dăruirea lor! !

Și vă mulțumesc vouă, dragilor, pentru toată iubirea și susținerea voastră”, a fost mesajul transmis de Luana după decernarea trofeului.

Lasă un răspuns