Turiști germani campați lângă o pădure din Argeș, vizitați de urs!

Mai mulți turiști nemți care au campat cu cortul lângă o pădure din Curtea de Argeș au fost vizitați de urs.

Trei turiști germani, campați cu cortul lângă o pădure din Curtea de Argeș, au primit în această dimineață o vizită neașteptată a unui urs.

Turiștii nu s-au pierdut cu firea și au apelat numărul unic de urgență 112, iar o patrulă de jandarmerie s-a deplasat la fața locului. La sosirea patrulei, ursul nu se mai afla în zonă, însă cei trei cetățeni germani au preferat să-și strângă cortul și să-și continue deplasarea spre Sibiu.

Pentru a preveni astfel de situații, Jandarmeria Argeș face următoarele recomandări:

– dacă aveţi de gând să campaţi cu cortul, nu o faceţi în locuri izolate.  Asiguraţi-vă că montaţi cortul într-o zonă de campare şi că nu ţineţi mâncare în acesta;

– nu părăsiţi niciodată traseul marcat, animalele sălbatice zonele frecventate de oameni şi astfel minimizaţi riscul de a vă întâlni cu ele;

– nu mergeţi singur pe munte. O simplă discuţie cu partenerul este suficientă pentru a ţine animalele sălbatice la distanţă;

– evitaţi să faceţi plimbări seara târziu sau noaptea. Animalele sunt mult mai active în această perioadă;

– în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni.

Lasă un răspuns