Accident GRAV! Un şofer s-a speriat de radar şi a intrat în plin în maşina Poliţiei

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Un accident grav, în care a fost implicată o autospecială a Poliției, a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN10, în localitatea Măgura din Buzău.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autotutilitara condusă, pe direcția Brașov către Buzău, de către un șofer în vârstă de 52 de ani, din Măgura și o autospecială de poliție, care circulă din sens opus, la volanul căreia se află un conducător auto, de 34 de ani.

Se pare ca șoferul dubei circula cu viteza, a văzut mașina Poliției, care venea din sens opus, a frânat brusc, probabil a presupus ca e un radar, și a derapat. A ajuns pe contrasens și s-a lovit chiar de autospeciala Poliției.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi polițiști din autospecială, în vârstă de 34,respectiv 44 de ani, care au fost preluați de ambulanță în vederea evaluării medicale și acordării îngrijirilor de specialitate.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura