Din septembrie, autobuzele Publitrans vor circula pe Bradu, Bascov și Mărăcineni

Începând cu 1 septembrie 2022, operatorul regional PUBLITRANS 2000 S.A și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești vor asigura serviciile de transport public local pe raza zonei metropolitane: municipiul Pitești și comunele Bradu, Bascov și Mărăcineni. Programul de circulație al mijloacelor de transport public, în zona metropolitană, va fi afișat atât pe site-ul operatorului Publitrans 2000 S.A https://www.publitrans2000.ro , cât și în stațiile de autobuz.

Noile trasee operaționale:

  • Linia 12, Pitești (Comisariat) – Bradu;
  • Linia 15, Pitești (Teatrul „Alexandru Davila”) – Mărăcineni;
  • Linia 11, Bascov (Schiau) – Pitești (Centrul Cultural Județean Argeș);
  • Linia 14, Pitești (Alprom)- Bascov (Prislop).

Tarifele de călătorie, valabile începând cu data de 01 septembrie 2022, sunt detaliate pe site-ul Publitrans 2000 S.A. https://www.publitrans2000.ro.

Noutăți:

  • prețul unei călătorii integrate pe bază de bilet este de 2,5 lei;
  • prețul unui abonament nenominal integrat (toate traseele), pentru o zi, este de 10 lei;
  • prețul unui abonament integrat (toate traseele), pentru o lună, este de 80 de lei.

Biletele de călătorie pot fi procurate de la:

  •  casele de bilete;
  • automatele de bilete;
  • din autobuzele dotate cu POS-urile marcate cu inscripția Mastercard sau Visa, cu carduri tip contactless, Master card sau Visa.

Abonamentele pot fi procurate de la casele de bilete.

Lasă un răspuns