O doctoriță a fost bătută crunt de un pacient !

Poliţiştii din Ialomiţa au deschis un dosar penal privind infracţiuni de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce un pacient l-a lovit pe un medic de gardă, la camera de primiri urgenţe a Spitalului Municipal din Feteşti. Bărbatul ar fi fost nemulţumit că medicul i-a recomandat să meargă la o altă unitate sanitară pentru investigaţii pe care spitalul nu le putea asigura la acea oră. Medicul lovit cu pumnii peste faţă a ajuns, la rândul său, la un spital din Constanţa.

Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 03:00, iar un asistent medical a fost cel care a sunat la 112 anunţând că medicul de gardă a fost agresat de un pacient.

„La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la Camera de Gardă s-a prezentat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care în urma unei consultaţii medicale ar fi devenit agresiv cu medicul de gardă, o femeie în vârstă de 31 de ani”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa. Conform presei locale, pacientul a ajuns la spital acuzând dureri la un picior. Medicul de gardă i-a spus acestuia că are nevoie de o radiografie, dar că laboratorul de radiologie al Spitalului Feteşti nu are program de lucru la acea oră, recomandându-i să se adreseze altei unităţi sanitare. În acel moment, bărbatul s-a enervat ăi a lovit-o pe doctoriţă cu pumnii în zona feţei. Jurnaliştii de la independentonine.ro scriu că medicul agresat a fost dus la secţia ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» Constanţa.

Lasă un răspuns