Caz șocant în Argeș! Copil de 8 ani, agresat sexual!

„În ziua de 23 august a.c, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercerările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, și au reținut un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciomăgești. Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 17 august, cel în cauză ar fi agresat un minor, în vârstă de 8 ani. Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 23 august a.c., a fost efectuată o percheziție la domiciliul bărbatului, în urma căreia au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar cel în cauză a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după care a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile” potrivit IPJ Argeș.

Lasă un răspuns