Un șofer beat a făcut prăpăd: un mort și trei răniți, în urma unui accident teribil!

Un bărbat a murit și alți trei au fost răniți, sâmbătă, după impactul dintre două mașini, în zona localității Jelna, județul Bistrița-Năsăud. Șoferul care a provocat accidentul era băut. Potrivit Poliției Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs pe Drumul Județean 173, în Jelna. Din primele date, o mașină condusă de un bărbat de 54 de ani, din Bistrița, în timp ce se deplasa pe direcția Jelna către Orheiul Bistriței, a intrat în coliziune altă mașină condusă din sens opus de un tânăr de 22 de ani, din Dumitrița.

În urma impactului dintre cele două autoturisme, cei doi șoferi au fost răniți, precum și un pasager în vârstă de 26 de ani. De asemeena, un bărbat de 58 de ani, din Dumitrița, pasager în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a decedat. În urma testări cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a rezultat faptul că bărbatul de 54 de ani este sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,69 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior i-au fost recoltate și mostre de sânge la spital.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura