Anul şcolar a început ca-n poveşti la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu“

A fost o zi plină de emoţii, de bucurie, de zâmbete, dar şi de speranţă la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, un etalon în ceea ce înseamnă învăţământul argeşean. La primele ore ale dimineţii, elevii şi profesorii s-au reîntâlnit într-un cadru idilic, în curtea liceului din Mioveni, care în numai 16 ani a devenit unul de renume în ceea ce înseamnă educaţia în Argeş. În total, peste 1400 de elevi, de la clasele pregătitoare şi până la clasa a XII-a învaţă la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”.

Directorul Ion Voiculescu: „Iulia Zamfirescu este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă”

Ceremonia de deschidere a noului an şcolar a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi din localitate. Aceştia au transmis gândurile lor bune către profesori, părinţi şi elevi, fiind un moment de plecare spre o nouă etapă în vieţile tuturor. Directorul Ion Voiculescu este omul care reuşeşte să gestioneze perfect această unitate de învăţământ, profesorii şi elevii beneficiind de cele mai bune condiţii. Acest lucru nu ar fi fost însă posibil fără sprijinul necondiţionat oferit de către primarul Ion Georgescu prin intermediul Primăriei şi al Consiliului Local. „Începem un nou an şcolar pe care fiecare dintre noi, profesori, părinţi şi elevi ni-l dorim cât mai bun şi cu rezultate frumoase. Iulia Zamfirescu este locul în care elevii trebuie să se simtă ca acasă. Aici ai un cadru ambiental adecvat pentru formarea şi dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor şi nu greşesc cu nimic când spunem că suntem pe departe cea mai dotată şcoală din judeţ”, a transmis directorul Ion Voiculescu.

Primarul Ion Georgescu: „Ne aflăm într-o unitate de învăţământ de elită”

Ion Georgescu a fost, este şi cu siguranţă că va fi şi de acum înainte motorul a tot ceea ce se întâmplă în Mioveni şi bineînţeles şi la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”. Datorită eforturilor depuse de către Primăria Mioveni şi Consiliul Local, alte 10 clase au fost modernizate, sălile de curs având cele mai moderne dotări. Edilul a transmis şi el un mesaj special către profesori şi elevi. „Ne aflăm într-o unitate de învăţământ de elită a oraşului Mioveni. Acest lucru se întâmplă datorită dumneavoastră, cadrelor didactice şi conducătorilor acestei unităţi de învăţământ. Consiliul Local şi Primăria Mioveni susţin şi investesc în ceea ce înseamnă învăţământul în cadrul Liceului Iulia Zamfirescu, inclusiv în cadrele didactice şi tot ce înseamnă buna funcţionare a acestei instituţii”, a punctat primarul Ion Georgescu.

Primarul Georgescu anunţăo nouă investiţie majoră

Primăria Mioveni a oferit în acest an „Primul Ghiozdan” pentru micuţii care au păşit în clasa pregătitoare. Aceştia au avut parte de un ghizodan echipat complet pentru începerea anului şcolar. Primarul a anunţat că are în plan o nouă investiţie majoră în ceea ce înseamnă procesul educaţional la nivelul oraşului Mioveni. Acesta a transmis că Primăria are în plan construirea unui nou corp în cadrul acestui liceu, o investiţie extrem de importantă şi care vorbeşte de la sine despre ceea ce însemnă procesul educaţional la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”.

Bogdan Minciunescu,dublu rol la deschiderea cursurilor la Iulia Zamfirescu

Printre cei prezenţi la eveniment s-a regăsit şi subprefectul Bogdan Minciunescu. Acesta a fost în dublu rol la acest eveniment, asta pentru că a vorbit în calitate de subprefect, dar şi în calitate de tată, fetiţa acestuia fiind elevă chiar la unitatea de învăţământ din Mioveni. „Educaţia este cea mai bună investiţie pe care o putem face în copiii noştri şi suntem preocupaţi să găsim soluţii pentru a le oferi cele mai bune condiţii de studiu elevilor argeşeni. Le mulţumesc tuturor educatorilor, învăţătorilor, profesorilor pentru munca lor zi de zi la catedră, le suntem recunoscători pentru efortul şi dedicarea lor profesională.  Mult succes, dragi copii, în noul an şcolar! Mult succes, stimaţi profesori!”, a transmis subprefectul Bogdan Minciunescu.

Adrian Sămărescu:”Rolul dascăllilor este aproape sacru”

La evenimentul de la Mioveni au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Universităţii din Piteşti, asta pentru că anul viitor, foarte mulţi absolvenţi ai Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” vor păşi către o nouă etapă în cariera lor şi anume studiile universitare, iar UPIT rămâne portalul către desăvârşirea profesională. Adrian Sămărescu, prorector în cadrul Universităţii din Piteşti a transmis un mesaj emoţionant pentru profesori, dar şi pentru părinţi. „Rolul dascălilor este aproape sacru. Din acest motiv îi rog mult pe părinţi, dar şi pe tinerii din comunitatea locală să ţină cont că oricâte eforturi ar face dascălul la şcoală, fără academia celor şapte ani de acasă nu avem cum să promovăm examenele vieţii”, a transmis Adrian Sămărescu.

Emoţii pentru elevi în prima zi a anului şcolar

Prima zi a anului şcolar a fost una plină de emoţii pentru elevi. Micuţii din clasa pregătitoare au pornit în noua etapă a vieţii lor, alături de părinţi, dar şi de dascăli. „Mă bucur că am început şcoala”, ne-a declarat Victoria, un pic timidă, umerii fiind îmbrăţişaţi de mâinile protectoare ale mamei. Ştefania Roxana Tudor este eleva din clasa a IX-a cu cea mai mare medie de admitere la liceul din Mioveni. Aceasta a vorbit despre gândurile ei în această nouă etapă a vieţii. „Am emoţii pozitive. Sunt foarte entuziasmată şi abia aştept să-mi creez drumul către cariera mea. Vreau să urmez profilul mate-info, în special pentru că matematica face parte din noi, indiferent că vrem sau că nu vrem”, a punctat Ştefania Roxana Tudor, cea care a avut media de admitere, 9,87 la Evaluarea Naţională.

Alexandru Bold a realizat macheta unităţii de învăţământ

Absolvenţii Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” fac cinste unităţii de învăţământ şi duc numele acestei şcoli pe cele mai înalte culmi ale succesului. Anul acesta, liceul din Mioveni se poate lăuda cu faptul că a avut foarte mulţi absolvenţi care au atins succesul. Spre exemplu, la Academia de Poliţie, media cea mai mare la admitere a fost obţinută de un absolvent al Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu”. Unul dintre elevii cu adevăraţi speciali în cadrul acestei unităţi de învăţământ este şi Alexandru Bold. Pasionat fiind de arhitectură, acesta a realizat o superbă machetă a Liceului „Iulia Zamfirescu”. „Acest liceu mi-a oferit şansa de a mă dezvolta şi fără sprijinul domnilor profesori nu aş fi reuşit niciodată să ajung la nivelul acesta”, a punctat Alexandru. Acesta a mărturisit că îşi doreşte ca pe viitor să urmeze o carieră în domeniul arhitecturii.

Şcoala va avea, în premieră

o clasă de limba engleză intensiv

Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” îţi dă aripi, după cum sună un motto al acestei unităţi de învăţământ. O dovadă în acest sens a fost oferită şi ieri, fiind alcătuită clasa a V-a D, o clasă de intensiv engleză. Această clasă a fost alcătuită după ce elevii au susţi-nut un examen extrem de serios, după cum a mărturisit chiar directorul Ion Voiculescu. Daria Maria Marin este una dintre elevele ce compun această clasă, având media 10 la examen. Elevii acestei clase vor fi coordonaţi de către doamna dirigintă, Ancuţa Purdel.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura