Elevi din Piteşti, limbaj de mahala! ‘Să MOARĂ FAMILIA MEA’

Şcoala a început luni, elevii revenind în bănci. Din păcate, mulţi dintre elevii din Piteşti devin adevăraţi huligani, folosind un limbaj jenant faţă de cei din jur. Un astfel de episod s-a derulat chiar astăzi la un magazin aflat în centrul Piteştiului. Un grup format din cinci elevi a ieşit în evidenţă. Nu erau nici frumoşi din cale afară, nici îmbrăcaţi „ţiplă”, dacă e să vorbim în jargoanele folosite de ei, dar în schimb aveau un limbaj…”Să moară familia mea, unde au, mă, ăştia, energizantele?”, urla prin tot magazinul unul dintre băieţi. După ce şi-au mai băgat şi au mai scos…anumite cuvinte între ei, cei cinci au avut parte de un şoc atunci când au văzut că trebuie să stea la o ditamai coadă. „Să moară familia mea, ce coadă!”, a exclamat unul dintre ei. „Să moară mie dacă stau la coada asta”, l-a completat un coleg, la fel de inteligent şi chipeş ca şi precedentul. Cu aşa specimene, Doamne, ai milă de noi.


