Femeie BĂTUTĂ CRUNT într-un apartament din Piteşti

Advertisement
Advertisement
Walfresh

În ziua de 12 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și furt, și au reținut un bărbat de 28 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 07 septembrie a.c., în jurul orei 05:30, în timp ce se aflau într-un apartament din municipiul Pitești, după mai multe discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 25 de ani, din județul Dâmbovița, împiedicând-o să părăsească locuința și sustrăgându-i din geantă actul de identitate și suma de aproximativ 6.000 de lei și 150 de euro.

După administrarea probatoriului, în ziua de 12 septembrie a.c., bărbatul  a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura