A început o nouă ediţie a Festivalului de C’ARTE

Ieri şi-a deschis porţile FESTIVALUL DE C’ARTE, PITEŞTI, EDIŢIA A V-A. Timp de 5 zile, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2022, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu“, împreună cu Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Municipiului Piteşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş sunt gazdele unui important eveniment care aduce cartea în prim-plan.
„Deschidem astăzi ediţia a V-a a Târgului de Carte. Este o perioadă în care pare că acum cartea scrisă îşi mai pierde din influenţă în faţa ascensiunii online-ului. Faptul că, iată, un astfel de eveniment are succes, ne arată că totuşi cartea scrisă mai are un cuvânt de spus. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Argeş, continuăm să sprijinim astfel de activităţi pentru că fără cultură am fi mai săraci. Şi chiar avem nevoie de evenimente culturale care, prin grija instituţiilor de cultură din judeţ, cred că ţin stindardul sus. Mi-aş dori ca viitorul acestui eveniment să fie unul luminos şi ediţiile viitoare să avem un număr şi mai mare de edituri. Am cumpărat o carte care mi-a fost recomandată, Cetatea, scrisă de domnul Bogdan Alecu, care înţeleg că în 2021 a câştigat premiul Uniunii Scriitorilor din România la secţiunea debut. Am ales o carte scrisă de un scriitor român, nu doar pentru că mi-a fost recomandată cu deschidere, ci şi pentru că eu preţuiesc şi încerc să promovez scriitorii, artiştii şi în general producţiile culturale româneşti“ – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreşedinte C.J. Argeş.
„O să regăsiţi aici producţia a 14 edituri din ţară. Sunt, dacă vreţi, roadele cele mai bune din acest punct de vedere în acest an. Aş vrea să mulţumesc nu numai organizatorilor – Consiliul Judeţean Argeş, Primăria Piteşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, ci şi partene-rilor noştri media şi, desigur editurilor“ – Octavian Mihail Sachelarie, manager Biblioteca Judeţeană Argeş.
„Suntem la a cincea ediţie, felicitări colegilor de la Biblioteca Judeţeană şi domnului director Sachelarie, care de la an la an aduc mai multe edituri şi mai multe apariţii editoriale. Cred că şi cu sprijinul dvs., al Consiliului Judeţean Argeş, o parte din aceste lucrări vor intra şi patrimoniul Bibliotecii, pentru că la fel ca şi Muzeul Judeţean, şi Biblioteca Judeţeană are şi un rol patrimonial. Felicitări şi editorilor pentru prezenţă şi pentru faptul că au adus foarte multe apariţii recente. Am văzut că sunt şi o serie de nume foarte importante care vor participa la activitatea de-dicată acestui festival de carte“ – Cornel Popescu, manager Muzeul Judeţean Argeş.
„Prin această tradiţie care prinde contur cred că apropiem şi mai mult iubitorii de carte. Este un fenomen care menţine plăcerea lecturii“ – Nicolae Oprea, preşedinte Uniunea Scriitorilor din România, filiala Piteşti.
Argeşenii amatori de lectură sunt aşteptaţi, de către cele 14 edituri participante, cu noutăţi din domenii precum poezie, arhitectură, artă, istorie, economie şi afaceri, teatru, gastronomie, memorialistică, biografie, motivaţionale, cărţi pentru copii şi pentru adolescenţi şi, bineînţeles, ficţiune.
Toate pot fi găsite în corturile special amenajate, din faţa Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ Argeş.
Nu vor lipsi evenimentele editoriale, conferinţele tematice, serile literare!
PROGRAMUL FESTIVALULUI DE C’ARTE, PITEŞTI, EDIŢIA A V-A.
28 septembrie – 01 octombrie (09.00- 19.00)
2 octombrie (09.00- 16.00)
Miercuri, 28 septembrie
– 17.00 – Eveniment editorial. Lansarea volumului „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)“, autor Radu Paraschivescu – Editura Humanitas (Sala de Conferinţe)
Joi, 29 septembrie
– 13.00 – Eveniment editorial. Lansare de carte: „Formă şi culoare: dicţionar al artelor plastice din Argeş şi Muscel sec. XVII-XXI“, autoare Simona Nagîţ – Editura Ecou Transilvan (Sala de Conferinţe)
– 17.00 – Eveniment editorial. Lansarea volumului de poezie „Irisul din călimară“, autoare Claudia Berta – Editura Izvorul Cuvântului (Sala de Lectură)
– 17.30 -Eveniment editorial. Lansarea volumului „Mama povesteşte-mi despre tine!“, autoare Narcisa Suciu – Editura Bookzone (esplanada bibliotecii)
– 18.00 -Psihologul clinician şi psihoterapeutul Elena Sachelarie sub auspiciile Editurii Niculescu, conferenţiază pe tema „Călătorie în lumea emoţiilor“ (Sala de Conferinţe)
– 18.00 – Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor vă invită la Lectură publică din creaţia autorilor. Moderator: Magda Grigore. (Sala de Lectură)
Vineri 30 septembrie
– 10.00 – Europe Direct Argeş te informează – stand expoziţional cu materiale informative provenite de la Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene şi distribuirea de broşuri, cărţi poştale şi pliante cetăţenilor interesaţi de tematică europeană (spaţiul pieto-nal din faţa bibliotecii)
– 12.00 – Eveniment editorial. Lansarea volumului „Puncte de reper în istoria literaturii române“, autor Nicolae Oprea – Editura Limes (Sala de Lectură)
– 12.00 – Aventura micilor exploratori – atelier creativ – Secţia Tinerilor (esplanada bibliotecii)
– 14.00 – Diplomaţia salvării. Drepţi între popoare şi salvatori din politica externă. De la Holocaust până la crizele contemporane – conferenţiază Ovidiu Raeţchi – scriitor, publicist şi om politic (Sala de Conferinţe)
– 15.30 – Eveniment editorial. Lansarea volumului „Cartea familiei“, autor Părintele Vasile Ioana – Editura Bookzone (esplanada bibliotecii)
– 17.00 – „Despre lectura la români“, prelegere a artistului Horaţiu Mălăele (Sala de Conferinţe)
Sâmbătă 1 octombrie
– 12.00 – Eveniment editorial. Lansarea volumului „Ceasul iubirii… cei 16 ani ai mei alături de Victor Socaciu“, autoare Marina Almăşan – Editura Corint Books (Sala de Conferinţe)
– 17.00 – Be free, poetry! – Recital poetic din lirica universală. Participă: Magda Grigore, Cristina Onofre, Denisa Popescu, Allora Albulescu (Sala de Conferinţe)

