Prăbușire totală a Bursei București: Numai companiile de stat sunt pe plus, în premieră după crizele din 2008 și 1998

Doar de două ori în istoria de 25 de ani a indicelui care măsoară evoluţia Bursei de la Bucureşti a fost septembrie o lună mai slabă ca cea din 2022: în 1998 în plină criză a rublei ruseşti când indicele a scăzut cu 18% şi în 2008 când colapsul Lehman Brothers a şters 21%. Astfel cu o scădere de 12% luna trecută, prin care s-au evaporat 14 mld. lei din evaluarea companiilor listate, septembrie intră în istoria pieţei de capital şi va fi cu siguranţă memorată mai ales de cei care au descoperit Bursa de pe canapea, adică investitorii veniţi de după pandemia de Covid-19. Iar asta întrucât pe lângă faptul că a fost a treia cea mai slabă septembrie din istorie a fost şi cea mai slabă lună din martie 2020 încoace.

Pe baza datelor preluate de la Bursa de Valori Bucureşti, ZF a observat că cele mai abrupte trei scăderi în septembrie au fost cele ale acţiunilor Electrica (-23%), TeraPlast (-17%), Banca Transilvania (-15%), iar la polul opus Transgaz şi BVB au fost pe plus cu 0,4% respective 8,4%. Electrica – distribuitor şi furnizor de energie electrică la care statul român este acţionar semnificativ iar fondurile de pensii Pilon II au o deţinere importantă, a scăzut cu circa 600 mil. lei în septembrie la aproximativ 2,13 mld. lei, respectiv 12%.

A doua cea mai abruptă scădere din BET în septembrie a fost la producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa, companie antreprenorială controlată de omul de afaceri Dorel Goia. Cu 17% a scăzut TeraPlast până la o capitalizare de 1 mld. lei, adică circa 200 mil. lei s-au evaporat. De ce? Creşterea preţurilor la materiile prime i-a afectat destul de mult pe partea de marje, astfel că nici rezultatele nu au fost conform aşteptărilor pieţei, care se obişnuise cu performanţe spectaculoase ale companiei.

Cea mai mare instituţie de credit din România completează podiumul celor mai abrupte trei scăderi din BET în septembrie. Astfel acţiunile Băncii Transilvania au scăzut cu aproape 15%, adică circa 2,3 mld. lei au dispărut din evaluarea băncii, la 11,8 mld. lei.

BET numără 20 de companii, aşa numitele blue-chipuri, şi cele care sunt printre cele mai tranzacţionate acţiuni de la Bursa de la Bucureşti. Din cele 20, doar două s-au apreciat în luna septembrie: Transgaz şi BVB.

Lasă un răspuns