Bani europeni pentru drumurile din comuna Şuici!

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş Marius Nicolaescu a fost prezent ieri, la Şuici, la recepţia asfaltărilor pe drumul comunal 246 şi mai multe drumuri vicinale din satele Şuici şi Rudeni. Lungimea totală a drumurilor este de 6,4 kilometri, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 5,7 milioane lei, din fonduri europene pe măsura 7.2 prin AFIR.

„Aici aveţi o investiţie echivalentă cu bugetul comunei pe 10 ani fără să consumaţi nimic. Acest lucru înseamnă performanţă: atrageri de fonduri europene, proiecte pe programul „Anghel Saligny“ şi cofinanţări de la Consiliul Judeţean. Întotdeauna echipa de la Consiliul Judeţean a avut grijă să asigure fonduri pentru şcoli, pentru apă, canalizare şi după aceea şi pentru drumuri, aşa cum este şi normal. De altfel, vă felicit pentru că suntem la recepţia unei lucrări care este făcută aşa cum ar fi trebuit: avem apă, canalizare şi acum a venit şi rândul asfaltării. Practic, acest colţ de comună este, din toate punctele revedere, un sat european. Ştiu că nu este uşor să lucrezi cu fonduri europene, dar iată că se poate, inclusiv într-o comună mai mică. Infrastructura aduce cu sine şi alte investiţii, mai ales că aici va trece şi autostrada Piteşti- Sibiu, aşadar Valea Topologului se va dezvolta foarte mult pe viitor. Ştiu că sunt foarte multe proiecte – alimentarea cu apă la Valea Calului, canalizarea, drumurile şi vreau să vă spun că la preţurile de acum, cei 6,4 kilometri reprezintă o investiţie chiar mare. Consiliul Judeţean vine în întâmpinarea dvs şi avem pe „Anghel Saligny“ drumul de la Ianculeşti care face legătură cu Râmnicu Vâlcea. La Sălătrucu avem o investiţie similară, tot aşa cum am avut recent şi recepţia la DJ 504, care face legătura cu Teleorman, pentru că ne dorim să asigurăm mai întâi să avem toate drumurile de legătură asfaltate, să venim cu modernizarea infrastructurii rutiere dinspre extremităţile judeţului către centru“ – Marius Nicolaescu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Argeş.

„Vreau să mulţumesc echipei din Primărie, consilierilor locali şi cetăţenilor pentru înţelegere. Vreau să mulţumesc şi CJ Argeş în frunte cu dl vicepreşedinte Marius Nicolescu, preşedintelui Ion Mînzînă, consilierilor judeţeni şi parlamentarilor, echipei pe care o avem în judeţ. Le transmit cetăţenilor că nu ne oprim aici. Avem finanţări şi pe „Anghel Saligny“, pentru modernizare de drumuri, mai avem şi canalizarea pentru satele Ianculeşti, Paltenul şi Păuleni. Sperăm să ne ţinem de promisiuni şi să nu îi dezamăgim pe oameni“-  Constantin Iatagan, primarul comunei Şuici.

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura