Nicolae Georgescu anunţă măsuri de sprijin pentru cei care nu îşi pot achita facturile la căldură sau energie

PSD vine în sprijinul celor care nu îşi pot achita în această iarnă facturile la energie sau căldură. „Vom acţiona aşa cum am făcut iarna trecută. Vom găsi noi modalităţi de a-i ajuta direct pentru cei care muncesc, dar nu reuşesc să-şi achite facturile pentru căldură, lumină. A sosit momentul să punem în aplicare o nouă măsură de sprijin  pentru cei cu venituri mici.

Ne aflăm într-un moment complicat şi ciudat din istoria recentă a Europei pe care trebuie să-l depăşim, fără să lăsăm niciun român în urmă. Acum, datoria noastră este să combinăm aceste circumstanţe cu obiective clare şi măsuri importante care să protejeze populaţia de preţurile exorbitante la hidrocarburi şi energie, respectiv, la produsele de larg consum. Ştim că lupta cu inflaţia nu este uşoară, iar pe lângă proiectele guvernamentale pentru o infrastructură mai bună, proiectele de dezvoltare şi alte investiţii publice care vor produce rezultate în viitor, este nevoie de o măsură de sprijin pentru familiile vulnerabile. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat deja că a solicitat miniştrilor Finanţelor şi ai Muncii date la zi despre veniturile pe familii, pentru a elabora noi propuneri de ajutor temporar pentru perioada iernii.

Vom acţiona aşa cum am făcut iarna trecută. Vom găsi noi modalităţi de a-i ajuta direct pentru cei care muncesc, dar nu reuşesc să-şi achite facturile pentru căldură, lumină, etc. Iarna trecută, ca urmare a iniţiativelor PSD, aproximativ 13 milioane de cetăţeni au beneficiat de compensarea facturilor la electricitate, astfel încât să nu resimtă creşterea preţurilor. De data aceasta, grupul social-democrat din care fac parte va aplica ajutoare aproape chirurgicale: „bani concentraţi pe cei care au cea mai mare nevoie“, transmite deputatul PSD de Argeş, Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns