Ministrul Eduard Novak, întâlnire cu conducerea Consiliului Judeţean Argeş

Advertisement
Advertisement
Walfresh

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, şi vicepreşedintele Adrian Dumitru Bughiu, împreună cu deputatul de Argeş, Simona Bucura Oprescu, preşedintele Comisie pentru administraţiei publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor,  au primit ieri vizita ministrului Tineretului şi Sportului, Carol-Eduard Novák, în contextul lansării Strategiei Naţionale pentru Sport. „Eu am prins perioada în care sportul era un adevărat ambasador pentru România. Aveam sport de masă în Argeş, adevărate competiţii şcolare care antrenau mii de copii, erau orgolii incredibile la nivelul instituţiilor şcolare. Ştim că prin sport poţi să rezolvi multe probleme.

Astăzi, deşi s-a investit în infrastructură, nimeni nu mai este preocupat de această latură. Argeşul a avut tradiţie mare în sport, am avut campioni la lupte, volei feminin, baschet, etc. Agenţii economici care finanţează sportul, indiferent la ce nivel, ar trebui să aibă anumite facilităţi pentru a fi stimulaţi să facă asta. Noi, ca şi Consiliul Judeţean, conform legii, nu putem sprijini decât sportul juvenil, şi am făcut asta. De asemenea, am alocat o sumă mult mai mare pentru cofinanţarea proiectelor sportive pe Legea 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general“ – Ion Mînzînă, preşedinte C.J. Argeş. „Consiliul Judeţean Argeş a alocat în acest an 5 miliarde vechi pentru proiectele sportive, numai pe Legea 350/2005. Dorim să reactivăm „Cupa liceelor – Viitori campioni“, de luna viitoare, un program care va fi finanţat tot de consi-liu şi în care sunt angrenate 97 de echipe, peste 1.000 de elevi. Am sprijinit financiar şi echipa de bob, al cărui nucleu naţional este la Câmpulung. Acum lucrăm la Strategia Judeţeană pentru Tineret“ – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreşedinte C.J. Argeş. O altă temă abordată a fost cea legată de taberele şcolare.

Deputatul Simona Bucura Oprescu a ridicat problema taberei de la Nucşoara, cerută de mai mult timp atât de Consiliul Judeţean Argeş cât şi de administraţiile locale din zonă, pentru a o putea amenaja şi moderniza. Acum tabăra se află fizic şi în administrare la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, dar conform unor norme legislative ar trebui să fie la Ministerul Familiei. Ministrul Tineretului şi Sportului a spus că, până la sfârşitul anului, speră ca problema acestor tabere să fie rezolvată şi acestea să treacă la administra-ţiile locale. „Strategia Naţională pentru Sport reprezintă începutul reformei sportului în România şi propune măsuri de dezvoltare pentru sportul de masă, sportul în educaţie şi cel de performanţă. Pe scurt: prioritizează sporturile, descentralizează structurile şi bazele sportive, modernizează sistemul de formare a antrenorilor, propune o nouă lege a sportului şi pune accent şi pe digitalizare. Dacă pornim pe acest drum, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent cine va fi în fruntea Ministerului Sportului, obiectivele şi direcţiile nu se vor schimba şi sportul din România va avea, din nou, succes“ – a spus ministrul Carol-Eduard Novák.  Ministrul Carol-Eduard Novák a fost însoţit de campioana olimpică şi mondială la gimnastică Silvia Stroescu care a prezentat o strategie pentru a revitaliza gimnastica în ţară noastră. La întâlnire a participat şi Liviu Popescu, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş. 

Advertisement
Advertisement

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Ziarul Top

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura