15 ani fără Nicolae Dobrin!

Ziua de 26 octombrie va rămâne întotdeauna în istoria sportului românesc şi implicit argeşean, una de tristă amintire. Într-o dimineaţă mohorâtă de octombrie 2007, Nicolae Dobrin înceta din viaţă. Legendarul fotbalist piteştean înceta din viaţă pe un pat al Spitalului Judeţean Argeş. A fost doliu la Piteşti şi în toată ţara. Un adevărat pelerinaj a fost la căpătâiul acestuia, tribuna oficială a stadionului din Trivale fiind locul cel mai trist din România. Ieri, la 15 ani de la acel moment, Nicolae Dobrin a fost pomenit aşa cum se cuvine. Soţia acestuia, Gica Dobrin, actuala conducere a clubului din Trivale, primarul Cristian Gentea şi oameni care l-au admirat şi l-au iubit, i-au adus un omagiu ieri. Cu toţii au depănat amintiri despre Prinţul din Trivale şi chiar dacă timpul nu iartă pe nimeni, amintirile nu s-au pierdut în negura timpului şi fiecare a povestit despre modul în care a fost fascinat de ceea ce făcea Nicolae Dobrin pe dreptunghiul verde. „Astăzi, 26 octombrie se împlinesc 15 ani de când piteşteanul Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României s-a stins din viaţă.

De atunci, fotbalul argeşean şi cel românesc este mult mai sărac!

De Nicolae Dobrin trebuie să ne amintim în fiecare zi!

Prin fapte din punct de vedere administrativ, prin rezultate din punct de vedere sportiv, suntem obligaţi să cinstim memoria Prinţului din Trivale!“, a transmis primarul Cristian Gentea.

Lasă un răspuns