Simona Halep, acuzată oficial de dopaj. Un acord de recunoaştere i-ar reduce suspendarea

Investigaţia a luat sfârşit în cazul Simonei Halep. Sportiva noastră a fost acuzată oficial de dopaj. 

Dubla campioană de Grand Slam are acum la dispoziţie 20 de zile ca să conteste actul de acuzare sau să încheie un acord de recunoaştere.

Acest acord de recunoaştere i-ar reduce suspendarea de la patru ani, cât este sancţiunea standard, la trei ani. 

Anunţul a fost făcut de experţii români de la Sport Resolutions, agenţia independentă de soluţionare a litigiilor din sport, cea care se ocupă de audierea Simonei Halep. 

Jucătoarea de tenis a fost suspendată provizoriu, după ce a picat testul antidoping la US Open. 

Ea a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, o substanţă care ajută la mai buna oxigenare a sângelui.

Ce este Roxadustat, substanţa găsită în corpul lui Halep

Roxadustat, vândut sub marca Evrenzo, este un medicament antianemie. Roxadustat este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. Substanța a fost Introdus pe lista WADA (World Anti-Doping Agency) în 2011.

Potrivit sportivei, vestea a venit ca un şoc şi neagă că ar fi consumat intenționat substanțe interzise. Aceasta a dat asigurări că va face tot posibilul pentru ca adevărul să iasă la iveală.

Lasă un răspuns